Fiat ar putea inchide mai multe fabrici din Italia
Grupul auto Fiat ar putea inchide fabrici din Italia, ca urmare a scaderilor vanzarilor de automobile, a declarat, vineri, directorul general al producatorului de autovehicule, Sergio Marchionne, citat de Reuters.
Pastrarea tuturor fabricilor deschise „nu este fezabila”, a declarat Marchione, care conduce si compania auto americana Chrysler.
„Lumea s-a schimbat profund. Nu ne putem intoarce la o realitate care nu mai exista”, a adaugat el.
Industria auto la nivel mondial a fost zguduita de prabusirea vanzarilor, ca urmare a faptului ca acordarea creditelor s-a facut cu mai multa strictete.
Fiat a anuntat anterior ca va sista constructia de autovehicule la uzina Termini Imerse din Sicilia, insa urma sa foloseasca fabrica pentru productia de componente.