Fiat – Chrysler se asociază cu Tesla pentru a evita amenzi de ”sute de milioane de euro”
Fiat-Chrysler s-a înțeles cu Tesla Motors și va plăti acestei companii multe milioane de euro pentru ca emisiile medii de CO2 ale gamei Fiat-Chrysler să fie, în medie, mai mici, scrie Financial Times. Noile reguli obligă companiile auto din Europa să aibă un nivel mediu scăzut al emisiilor și companiile care nu le respectă riscă amenzi mari.
Practic, Fiat-Chrysler (FCA) cumpără credite de la Tesla și emisiile zero ale mașinilor companiei lui Elon Musk vor contribui la scăderea mediei emisiilor Fiat-Chrysler. Fiat, pe cont propriu, avea printre cele mai mici emisii medii din Europa, însă media grupului a crescut după fuziunea cu Chrysler din 2014, brand-ul american având modele mai mari și cu motoare mai puternice.
Nu se știe cât va plăti Tesla, dar sursele spun că ar fi vorba de ordinul sutelor de milioane de euro. Noile reguli europene le dau companiilor auto dreptul de a se asocia în ceea ce privește cantitatea medie a emisiilor, pentru a se încadra în limitele legale.
Noile reguli intră în vigoare în 2020 și emisiile medii sunt de 85 g CO2/km. Tesla Motors a vândut credite de emisii și în SUA, obținând peste un miliard de dolari în trei ani.
Fiat-Chrysler, rămasa în urmă față de altă companii la vânzările de mașini electrice, promitea anul trecut investiții de 9 miliarde euro în electrificarea gamei pentru următorii patru ani.
Sursa: BBC