Skip to content

Fiecare euro produs de firmele străine în România costă aproape cât în Vest

Între 2021 și 2024, costul muncii a crescut în România mai repede decât valoarea produsă de un angajat, iar ritmul acestei creșteri a fost cel mai mare dintre cele cinci economii din regiune analizate.

Un studiu Consilium Policy Advisors Group (CPAG) arată că prima etapă a convergenței s-a încheiat. Pentru a doua etapă e nevoie de alt motor.

Timp de două decenii, oferta României pentru investitori a fost simplă: muncă de calitate decentă, la o fracțiune din prețul din Vest. Studiul CPAG, „Globalisation and Convergence in Central and Eastern Europe: Foreign and Domestic Firms, 2021–2024”, arată că oferta mai stă în picioare doar pe hârtie.

Un angajat dintr-o filială străină din România costă în continuare mai puțin decât unul din Germania sau Franța. Produce însă mult mai puțin. Când costul muncii se raportează la valoarea adăugată, avantajul firmelor străine din România față de cele din Vest se reduce la aproximativ 3%. Pentru fiecare unitate de valoare adăugată, firmele străine plătesc 0,58 pentru muncă în România și 0,60 în Vest. În Ungaria avantajul este de 15%, în Polonia de 14%, iar în Cehia de 6%.

Cauza e o diferență de ritm, arată documentul citat. În firmele autohtone, costul muncii pe persoană ocupată a crescut cu 54% în cei patru ani, iar valoarea adăugată pe persoană ocupată cu 39%. În firmele străine, creșterile au fost de 45%, respectiv 28%. Toate cifrele sunt nominale, în euro. „Convergența României a fost condusă de salarii. Pentru a continua, trebuie să devină condusă de productivitate”, rezumă documentul.

O economie cu două viteze, ambele sub Vest

Capitalul străin are o pondere disproporționată în economie. În 2024, filialele străine reprezentau 3% din firmele din România, 27,5% din locurile de muncă și aproape 41% din valoarea adăugată. Un angajat al lor produce de aproape două ori mai mult decât unul dintr-o firmă autohtonă și costă de 2,2 ori mai mult.

Studiul descrie o ierarhie cu trei trepte. Firmele românești au cam jumătate din productivitatea filialelor străine din România (53%). Filialele străine din România, comparate sector cu sector, ating doar 35% din productivitatea firmelor străine din Germania, Franța, Italia, Țările de Jos și Austria. Proporția este de 50% în Cehia, 48% în Polonia și 46% în Ungaria. Iar filialele din România ale companiilor vestice ajung la 56% din productivitatea firmelor-mamă de acasă, sub Cehia (76%), Polonia (65%) și Ungaria (64%). Doar Bulgaria stă mai rău, cu 45%.

Decalajul cel mai mare e în industria prelucrătoare, adică acolo unde capitalul străin domină. Firmele străine dau 51% din locurile de muncă din industrie în general, 88% în electronice și 87,7% în industria auto. Tocmai în aceste ramuri, filialele din România ating doar 23–25% din productivitatea din țara de origine. În servicii (construcții, comerț, IT) distanța e mult mai mică, între 62% și 73%. CPAG arată că problema nu stă în cât din producție rămâne valoare adăugată (86% din nivelul vestic), ci în cât produce un lucrător (54%). Pe scurt, România are prea puțin capital, tehnologie de proces și produse complexe pe fiecare angajat.

Producătorii autohtoni din industria prelucrătoare sunt veriga cea mai slabă. Ating 21% din productivitatea omologilor vestici, cel mai scăzut nivel din grup. Studiul nu găsește semne de extragere sistematică a profitului de către firmele străine: la nivel agregat, excedentul brut de exploatare are o pondere mai mică în valoarea adăugată a acestora decât la firmele românești. Constată însă că firmele străine investesc relativ mai puțin. Ponderea lor în investițiile totale a scăzut de la 41,5% în 2021 la 33,3% în 2024.

„Următoarea etapă a convergenței are nevoie de accelerarea investițiilor cu închiderea decalajelor de productivitate prin orientarea lor către activități cu valoare adăugată mai mare, de la inginerie și cercetare-dezvoltare până la tehnologii avansate și procese de producție mai complexe”, a declarat Ella Kállai, cofondatoare CPAG și autoarea cercetării.

CPAG a calculat două scenarii ilustrative. Dacă filialele străine din industria României ar ajunge la 90% din productivitatea medie a celor din Cehia, Ungaria și Polonia, ar rezulta aproximativ 6,7 miliarde de euro de valoare adăugată în plus, circa 4% din total. O creștere de 10% a productivității firmelor autohtone ar aduce aproximativ 9 miliarde de euro. Autorii precizează că rezultatele sunt descriptive și arată asocieri, nu efecte cauzale.

Contextul: ajustarea a venit pe alt drum

Datele studiului se opresc în 2024, ultimul an al creșterilor salariale rapide. De atunci, problema semnalată de CPAG a început să se corecteze, dar nu prin productivitate. Inflația a dus-o în 2025 aproape de 10%, iar salariile reale au scăzut cu aproximativ 4,5% în acel an, potrivit unui barometru salarial al agenției de recrutare International Work Finder. În primul semestru din 2026, PIB-ul a scăzut cu 0,7% față de aceeași perioadă a anului trecut (serie brută, INS), iar consumul gospodăriilor a coborât cu 2,5%. Investițiile au urcat cu 10,9% și au fost singura contribuție importantă la creștere. Inflația anuală a fost de 6,61% în septembrie.

Astfel, decalajul dintre salarii și productivitate se închide acum pentru că salariile reale scad, nu pentru că productivitatea crește. Asta e varianta cea mai costisitoare social, și exact opusul a ceea ce recomandă studiul. Prima estimare a PIB-ului pe trimestrul al treilea, pe care INS o publică la mijlocul acestei luni, va arăta dacă investițiile din prima jumătate a anului încep să se vadă în producție.

Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici: