Fiica Ariadnei, in labirintul faunului

Incep sa cred ca spaniola are „ceva” aparte, care face filmele sa para mai savuroase atunci cand sunt vorbite in aceasta limba. Aceasta apreciere, care nu este deloc fortata, ar putea fi catalogata drept o incercare de a minimaliza meritele lui Guillermo del Torro. Posibil, mai ales ca iin vecinatatea perfectiunii este dificil chiar si sa gasesti nod iin papura.

Dar ce poate fi atat de vecin cu perfectiunea intr-un film despre atrocitatile comise iin 1944 de fascistii spanioli? Apropo, tare mult mai seamana ce faceau oamenii aia cu apucaturile comunistilor de la noi, din primul deceniu dupa razboi… Revenind, raspunsul este nimic.

Nimic in sine. Dar ceea ce la o prima vedere ar parea o piatra de moara legata de glezna regizorului – contrapunctul dat de povestile cu zane din mintea unei fetite -, se transforma, sub ochii uimiti ai spectatorilor, iintr-un atu formidabil.

Antiteza este ucigator de dura, poate chiar exagerata, dar rezultatul este cu adevarat remarcabil.

Aminteam mai sus de ochii uimiti ai spectatorilor. De fapt, ochii aveau pupilele dilatate la maximum, nu din cauza iintunericului din sala, ci pentru a putea „sorbi” cu nesat imaginile de vis, la propriu si la figurat.

Impletirea savanta a scenelor sangeroase de sadism, de lupta sau de tortura, cu ispravile inocentei printese care este calauzita de o libelula printr-un labirint miraculos, deopotriva real si imaginar, nu este doar o solutie „tehnica“ pentru a tine publicul iin dusuri scotiene, ci reprezinta o comunicare subtila a unui adevar universal valabil.

Frumoasa, in cazul nostru inocenta, invinge intotdeauna Bestia. Fie ca o imblanzeste, fie o ucide. De altfel, aceasta este una dintre temele favorite ale lui Guillermo del Torro, utilizata cu abilitate, chiar daca in alt registru, iin blockbusterul „Hellboy”.

Sa nu va asteptati la happy-end sau, mai bine zis, la unul iin acceptiunea clasica a termenului. Nici nu se putea altfel, iintr-o pelicula iin care simbolistica transcende firului epic, fara insa a complica inutil lucrurile.

Intamplare sau nu, mama fetitei poarta numele de Ariadna. Iar in labirintul de simboluri, trairi si iintamplari care vi se iinfatiseaza exista iintotdeauna un fir calauzitor, desenat de regizor cu cerneala invizibila, care nu lasa pe nimeni sa se rataceasca. De ratacit vor rataci doar gandurile, dupa terminarea filmului.