Sari direct la conținut

Fiindca face parte din categoria baietilor destepti, Dan Voiculescu vrea sa-si traga eoliene la Valu lui Traian

Replica de Constanta

Dan Voiculescu intentioneaza sa-si extinda afacerile pe care le are in judetul Constanta, de aceasta data tintind comuna Valu lui Traian, acolo unde potentialul eolian va deveni, cat de curand, sursa de energie pentru Grivco.

De altfel, tatonarile Grivco in acest sens – acela al amplasarii unor eoliene (foarte la moda si totodata reprezentand o afacere desteapta in domeniul energetic) – au inceput de mai bine de o luna pe langa Primaria Valu lui Traian. Autoritatile locale agreeaza ideea amplasarii eolienelor, atata timp cat acest lucru inseamna si bani la bugetul comunei.

Astfel, Primaria Valu lui Traian a gasit si solutia pentru ca Grivco sa-si duca la bun sfarsit intentia de a produce energie neconventionala: pasunea comunei este ideala amplasarii generatoarelor eoliene, dar, evident, vor exista si conditii. Mai exact, primaria intentioneaza sa le solicite celor de la Grivco sa pastreze in bune conditii si sa mentina plantatiile de pe terenul pus la dispozitie.

In urma cu o luna de zile, mai exact pe data de 2 mai 2007, compania apartinand familiei lui Dan Voiculescu anunta Primaria Valu lui Traian cum ca este interesata de concesionarea unei suprafete de teren in comuna. „In numele SC Grivco S.A. va informam ca suntem interesati sa luam in concesiune pe o perioada de 25 de ani pasunile/terenurile neproductive ce sunt in proprietatea comunei Valu lui Traian pentru a instala generatoare eoliene”, se arata in solicitarea transmisa, in atentia primarului Florin Mitroi, de catre compania lui Voiculescu.

„Generatoarele eoliene se instaleaza cu o densitate de aproximativ una bucata la hectar, un generator si instalatiile aferente ocupand circa 300-400 metri patrati. Astfel, destinatia initiala se va putea mentine, suprafata de pasune restrangandu-se cu circa 3-4%.

Drumurile agricole existente se vor amenaja (pietrui) astfel incat sa suporte traficul greu de la si catre centralele eoliene; in cazul ca nu exista drum catre locatia centralei, acesta se va construi pe cheltuiala noastra”, se arata in documentul semnat de Mihai Lazar, directorul general al Grivco, cu precizarea finala ca se asteapta, in cel mai scurt timp, oferta Primariei Valu lui Traian, cu privire la conditiile de concesiune in vederea demararii discutiilor pentru incheierea contractului de concesiune.

Reprezentantii Grivco se vor afla astazi la Primaria din Valu

Raspunsul nu a intarziat sa apara, si este unul pozitiv, in sensul ca autoritatile locale sunt decise sa dea Grivco in concesiune o suprafata din pasunea comunala, estimandu-se ca vor fi incasate, anual, 3 miliarde de lei. „Din cate am inteles, este vorba despre 10 centrale eoliene de 20 MGW”, a precizat, la randul sau, primarul comunei Valu lui Traian, democratul Florin Mitroi.

In plus, chiar in cursul zilei de astazi, 13 iunie a.c., primarul va primi vizita reprezentantilor companiei Grivco, pentru a discuta detaliile vizavi de acest proiect, implicatii, costuri, precum si obligatiile partilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro