Filmul atacului armat de la școala din Turcia. Un elev de 14 ani a omorât opt copii și un profesor. Alte șase victime sunt în stare critică
Turcia a trecut în numai două zile prin două tragedii. După ce marți 16 elevi și profesori de la un liceu din provincia Saliurfa au fost răniți cu focuri de armă de către un fost elev, miercuri un copil de numai 14 ani a ucis nouă persoane în școala la care învăța, din provincia Kahramanmaras.
Elevul de clasa a opta a venit la școală cu nu mai puțin de cinci arme, pe care le-ar fi luat, potrivit bănuielilor anchetatorilor, de la tatăl său, care este ofițer pensionat de poliție. Sunt încă neclare motivele după care adolescentul și-a ales țintele, victimele fiind copii de clasa a V-a, cu vârste de 10 sau 11 ani.
Șase răniți în stare critică
„Un elev de clasa a opta a venit cu cinci arme și șapte încărcătoare – despre care credem că ar aparține tatălui său, fost ofițer de poliție – în rucsacul, a intrat în două clase cu elevi de clasa a V-a provocând moartea și rănirea lor la întâmplare”, a declarat Mukerrem Unluer, guvernatorul provinciei Kahramanmaras.
Pe rețelele sociale a început să circule o înregistrare de pe o cameră de supraveghere care arată că atacatorul a împușcat două dintre victime pe holul școlii, însă deocamdată autenticitatea înregistrării nu a putut fi probată, scrie Reuters.
Masacrul s-a soldat cu moartea a opt elevi și a unui profesor, la care se adaugă mai mulți răniți, dintre care șase sunt în stare critică, potrivit ministrului turc de Interne, Mustafa Citci. Acesta a exclus o motivație teroristă care să stea la baza agresiunii.
Alte clipuri arată cum elevii ieșeau în fugă din școală, unii dintre ei sărind de la etajul școlii, în timp ce din interior se auzeau focuri de armă, în jur de 15. La scurtă vreme, au început să ajungă la porțile școlii forțele de ordine și părinții disperați care încercau să afle în ce stare sunt copiii lor.
KAHRAMANMARAŞ’TA OKUL SALDIRISI
— 328Haber (@AdemAvan018) April 15, 2026
Mükerrem Ünlüer: Saldırgan 8’inci sınıf öğrencisi, babasının silahlarıyla okula geldi. 5. sınıfın bulunduğu sınıfa girerek ateş açtı.
Olayda 1 öğretmen ve 3 öğrenci hayatını kaybetti, 20 kişi yaralandı (4’ü ağır). Saldırgan da hayatını kaybetti. pic.twitter.com/eClv9as5m0
Părinții atacatorului au fost reținuți
Atacatorul a murit, însă autoritățile nu sunt sigure dacă acesta s-a sinucis sau s-a împușcat accidental în haosul creat în momentele în care copiii încercau să scape din calea lui.
Ambii săi părinți au fost reținuți pentru a explica cum de a ajuns adolescentul să aibă acces la arme de foc. Un clip de pe social media prezintă un vehicul militar în care a fost urcată mama elevului, profesoară de literatură, în timp ce mulțimea furioasă încearcă să oprească mașina.
S*ldırganın edebiyat öğretmeni annesi zırhlı araçla gözaltına alınırken vatandaşlar tepki gösterdi. https://t.co/Azcw5kTJpD pic.twitter.com/GEZB7ReV4t
— Anonim Muhabir (@anonimuhabir) April 15, 2026
Legislația privind armele este foarte strictă în Turcia, însă numărul armelor deținute fără autorizație este estimat la câteva zecii de mii, potrivit AFP.