Sari direct la conținut

Finala Roland Garros 2024. HotNews are corespondent la marele duel dintre Alexander Zverev și Carlos Alcaraz

HotNews.ro
Alexander Zverev și Carlos Alcaraz, Foto: Profimedia
Alexander Zverev și Carlos Alcaraz, Foto: Profimedia

Înainte de startul Roland Garros 2024, specialiștii lansau trei nume pentru a disputa finala din data de 9 iunie: Alexander Zverev / Novak Djokovic de pe partea superioară de tablou și Carlos Alcaraz de pe cea inferioară. Ultimul act de duminică de pe Philippe Chatrier îi va aduce față în față pe Sascha și Carlitos.

  • Finala Roland Garros 2024 dintre Alexander Zverev și Carlos Alcaraz va începe la ora 15:30 și va putea fi urmărită în direct pe Eurosport.

Alexander Zverev vs Carlos Alcaraz, în finala Roland Garros 2024

Campion la Roma, germanul intra în concursul de la Paris drept jucătorul momentului. A avut parte de un debut cu un afiș fantastic, duelul cu Rafael Nadal.

S-a impus în trei seturi și mai mult decât atât a dus mai departe tradiția conform căreia cine-l învinge pe Rafa la Roland Garros va disputa finala Grand Slamului: Robin Soderling în 2009, Novak Djokovic în 2015 și 2021, iar acum Sascha Zverev în 2024.

Calificarea germanului în prima sa finală din carieră de la Paris nu este deloc o surpriză, cu atât mai mult cu cât Sascha a ajuns în semifinale începând din 2021 încoace, iar după trei prezențe consecutive în penultimul act, în 2024 a făcut un pas în față: va juca marea finală de pe Chatrier.

Cu mai multe titluri cucerite în ultimii ani pe zgură (Umag 2021 / Rio de Janeiro, Barcelona, Madrid 2022 / Buenos Aires, Barcelona, Madrid 2023), Carlitos a fost pus pe bună dreptate pe lista scurtă a favoriților de la Paris.

Anul trecut a ajuns până în semifinale, acolo unde a fost învins de Novak Djokovic. Acum a bifat prezența în prima finală de pe Chatrier și vrea mai mult: încă un spaniol să ridice trofeul pe zgura pariziană.

Zverev și Alcaraz s-au intersectat până acum de nouă ori în circuitul mondial, scorul fiindu-i favorabil germanului, 5-4.

În 2024, cei doi și-au împărțit victoriile: Sascha s-a impus la Australian Open în sferturi (6-1, 6-3, 6-7(2), 6-4), iar Carlitos la Indian Wells (6-3 6-1).

Dacă facem referire doar la duelurile de pe zgură, scorul este 2-1 pentru sportivul născut în Spania.

Alcaraz s-a impus în 2022 la Madrid (6-3, 6-1) și tot la Caja Magica în 2023 (6-1, 6-2), iar Zverev tocmai la Roland Garros acum două sezoane (6-4, 6-4, 4-6, 7-6(7)), în sferturi.

Alexander Zverev vs Carlos Alcaraz

  • Locul nașterii: Hamburg, Germania vs El Palmar, Murcia, Spania
  • 1,98 metri vs 1,82 metri
  • 89 kg vs 74 kg
  • Jucător profesionist din 2013 vs 2018
  • Bani adunați doar din tenis: 41,877,114 € vs 28,934,769 €
  • Locul ATP: 4 vs 3
  • Ani: 27 de ani vs 21 de ani
  • Ambii sunt jucători de mâna dreaptă și execută backhandul cu două mâini
  • Titluri în carieră: 22 vs 13 (două sunt de Grand Slam în dreptul ibericului)
  • Victorii / înfrângeri în carieră: 422 / 186 vs 173 / 48

Zverev vs Alcaraz la Roland Garros 2024

  • Lovituri câștigătoare: 272 vs 226
  • Ași: 64 vs 22
  • Erori neforțate: 212 vs 197
  • Puncte câștigate cu primul serviciu: 352 vs 287
  • Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 93 vs 99
  • Puncte câștigate la fileu: 147 vs 97
  • Puncte de break câștigate: 33 vs 37
  • Puncte câștigate de la retur: 306 vs 289
  • Duble greșeli: 23 vs 13
  • Timp petrecut pe teren: 19 h 27 min vs 16 h 23 min
  • Media distanței pe meci: 3,35 km vs 2,81 km
  • Primul serviciu, media vitezei: 205 km/h vs 188 km/h
  • Al doilea serviciu, media vitezei: 167 km/h vs 161 km/h
  • Media vitezei pe forehand: 121 km/h vs 119 km/h
  • Media vitezei pe backhand: 116 km/h vs 114 km/h.

Traseul lui Alexander Zverev până la finala Roland Garros 2024

Turul I: 6-3, 7-6(5), 6-3 cu Nadal

Turul II: 7-6(4), 6-2, 6-2 cu Goffin

Turul III: 3-6, 6-4, 6-2, 4-6, 7-6(10-3) cu Griekspoor

Optimi: 4-6, 6-1, 5-7, 7-6(2), 6-2 cu Rune

Sferturi: 6-4, 7-6(5), 6-4 cu De Minaur

Semifinale: 2-6, 6-2, 6-4, 6-2 cu Ruud

Traseul lui Carlos Alcaraz până la finala Roland Garros 2024

Turul I: 6-1, 6-2, 6-1 cu Wolf

Turul II: 6-3, 6-4, 2-6, 6-2 cu De Jong

Turul III: 6-4, 7-6(5), 6-3 cu Korda

Optimi: 6-3, 6-3, 6-1 cu Auger-Aliassime

Sferturi: 6-3, 7-6(3), 6-4 cu Tsitsipas

Semifinale: 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 cu Sinner

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro