Financial Times: Zece ani de reţele sociale ne-au adus pe toţi într-o situaţie mai proastă

Ultimul deceniu a avut momente istorice din belşug – însă o mare transformare ni s-a întâmplat gradual: experienţele noastre în spaţiul liminal al reţelelor sociale. Undeva între Silicon Valley şi buzunarele noastre vibratoare, între cei mai buni prieteni ai noştri şi troli lipsiţi de chipuri, intimitatea, politica, economia şi, mai presus de toate, atenţia noastră au fost reconfigurate de Facebook şi asociaţii săi, scrie Financial Times, citat de Rador.

Reţele sociale existau şi înainte de 2010, dar nu aşa cum le cunoaştem acum. Puţini dintre noi aveau telefoane inteligente în 2009. Baza activă de utilizatori de Facebook a crescut de şapte ori în ultimul deceniu, iar acum pur şi simplu nu există oameni suficienţi pentru ca acest fenomen să se repete. Instagram şi WhatsApp au fost ambele lansate acum un deceniu – şi absorbite rapid de mama tuturor reţelelor sociale. Cât despre Twitter, permiteţi-mi să remarc doar că Donald Trump nu a început să folosească cu adevărat reţeaua decât abia în 2011.

Ce efect au avut toate acestea? E plauzibil să argumentezi că reţelele sociale au permis apariţia unor evenimente majore precum Primăvara Arabă şi alegerea dlui Trump, deşi, evident, pentru asemenea lucruri nu există niciodată doar o singură explicaţie.

Au existat însă unele mici momente grăitoare – cum ar fi acela în care biroul de presă al Partidului Conservator britanic s-a coborât la nivelul orwellian de a poza pe Twitter într-o organizaţie independentă de „fact-checking” [„verificarea datelor”, mai exact validarea informaţiilor lansate în spaţiul public; iniţiative apărute în replică la fenomenul ştirilor false – n.trad.]. (Fără îndoială, ei ar descrie acest incident în mod diferit, fără a uita să precizeze că Oceania a fost dintotdeauna în război cu Estasia [aluzie la romanul „1984” de George Orwell şi „actualizarea” permanentă a istoriei de către un regim totalitar – n.trad.].)

N-ar trebui să exagerez. Nu trăim în „1984”. Sursele de ştiri partizane erau populare cu multă vreme înainte ca noi să optăm să ne izolăm în „camere de ecou” online [cercuri online frecventate doar de indivizi cu opinii similare – n.trad.]. Propaganda nu e ceva nou. Iar reţelele sociale aduc şi beneficii: oferă o platformă unei multitudini de indivizi care merită să fie auziţi.

Dar e dificil să argumentezi că reţelele sociale au dus la un discurs politic caracterizat de mai multă profunzime, rigurozitate ori compasiune. Pe fondul intimidării celui mai slab, al misoginismului şi al veşnicei indignări, e greu să discerni între oameni şi boţi [„bot”, program software care imită comportamentul uman pe internet – n.trad.], în mare măsură din cauză că atât de mulţi oameni s-au coborât la nivelul boţilor.

Dar economia? Efectele de reţea [cu cât numărul participanţilor creşte, cu atât mai mult creşte şi valoarea/utilitatea reţelei – n.trad.] generează tendinţa ca platformele sociale să intre într-o spirală ce duce spre monopol. Vrei să fii acolo unde-ţi sunt şi prietenii. Poate că e dificil pentru un nou motor de căutare să disloce Google, dar dacă sunt tentat de o alternativă nu e necesar să-mi conving prietenii şi rudele să treacă şi ei la ea.

O măsură antitrust evidentă ar fi forţarea Facebook să se separe de WhatsApp şi Instagram, două servicii care ar putea şi ar trebui să-i fie competitori. O abordare mai radicală ar fi să li se impună reţelelor sociale să-şi amelioreze interoperabilitatea şi portabilitatea datelor – permiţând efectiv altor servicii să crească pe spinarea lor sau utilizatorilor să migreze de la unul la altul.

Dacă-mi schimb furnizorul de e-mail sau telefonie îmi pot lua numărul de telefon sau baza de date cu contactele cu mine, ori pot redirecţiona automat mesajele transmise la vechiul meu e-mail. E posibil să-ţi imaginezi reţelele sociale funcţionând în mai mare măsură aşa pe viitor, deşi ar necesita un efort substanţial, deopotrivă tehnologic şi legislativ.

Şi totuşi, nimic din toate acestea nu ne-ar rezolva cea mai elementară problemă. Acum 10 ani singurul lucru care ne dădea bătăi de cap era volumul prea mare de e-mail-uri primite. Acum purtăm cu noi peste tot nişte dispozitive puternice cu un potenţial enorm de a ne distrage. Ele ne observă comportamentul, piuie insistent pentru a ne atrage atenţia şi ne stimulează dorinţa de a fi incluşi, de a comunica şi de a reacţiona. Nu ne-am înregimentat conştient în această situaţie, şi fiecare dintre noi ar trebui să chibzuiască atent la ce îşi doreşte cu adevărat de la reţelele sociale.

Crăciunul trecut mi-am propus să-mi petrec mai puţin timp cu telefonul inteligent. A funcţionat – până acum vreo două luni, când am început să folosesc Twitter mult mai mult. De ce? Aveam ceva de vânzare. Pare o potrivire nefericită.

Totuşi, acum începe un nou deceniu. Nu pot sparge Facebook de unul singur, dar pot plănui să fac ceva mai constructiv cu timpul şi energia pe care le cheltuiesc adesea pe reţelele sociale. Sper că nu sunt singurul.