Finantele si-au propus sa vanda, in martie, titluri de stat in valoare de 1,6 miliarde lei
Ministerul Economiei si Finantelor vrea sa lanseze, in luna martie, titluri de stat in valoare de 1,6 miliarde lei, insemnand doua emisiuni de certificate de trezorerie cu scadente la sase luni si un an si doua emisiuni de obligatiuni de tip benchmark cu scadente la trei si cinci ani.
Potrivit unui ordin al ministrului economiei si finantelor, prima licitatie va avea loc pe 6 martie cand ar urma sa fie emise obligatiuni de tip benchmark, in volum de 500 milioane lei, cu scadenta la trei ani si o rata a cuponului de 8%. Cea de-a doua licitatie pentru obligatiuni va fi pe 20 martie, cand Finantele intentioneaza sa se imprumute cu 500 milioane lei prin obligatiuni cu scadenta la cinci ani si o rata a cuponului de 8,25%. Pe 12 si 26 martie, vor fi organizate licitatiile pentru certificate de trezorerie. Prima emisiune va fi in valoare de 500 milioane lei, cu scadenta la sase luni, iar cea de-a doua in valoare de 100 milioane lei cu scadenta la un an. Valoarea nominala a unui certificat de trezorerie si a unei obligatiuni de tip benchmark este de 10 mii lei.
Conform calendarului de emisiuni de titluri de stat anuntat la inceputul anului, in luna martie erau programate emisiuni in valoare totala de numai 400 de milioane lei. Pentru intregul an 2008, Finantele intentioneaza sa emita titluri in volum total de 11 miliarde lei. Totodata, intentioneaza sa faca o emisiune de euroobligatiuni de 500 miliaone euro, cu scadenta la zece ani, pentru a refinanta emisiunea care expira in iunie 2008. In primele doua luni ale anului, Finantele au vandut tilturi de stat de 2,55 miliarde lei. Obligatiuni de tip benchmark au fost licitate in februarie, cand s-au subscris titluri de 888,4 milioane lei.