Sari direct la conținut

Finlandezii de la Nokian Tyres au inaugurat fabrica de anvelope din Oradea, una dintre cele mai mari investiții auto din istoria României

HotNews.ro
Finlandezii de la Nokian Tyres au inaugurat fabrica de anvelope din Oradea, una dintre cele mai mari investiții auto din istoria României
Fabrica Nokian Tyres Oradea (foto Nokian Tyres)

Compania Nokian Tyres din Finlanda a inaugurat fabrica de anvelope de la Oradea, proiect de 650 milioane euro. Estimarea este că numărul de angajați va ajunge la 300 până la final de an, iar alți 200 vor veni în 2025.

Fabrica a produs prima sa anvelopă în iulie 2024. Proiectul este în curs de extindere către o capacitate anuală de 6 milioane de anvelope, cu potențial de dezvoltare în viitor. Fabrica se va concentra pe producția de anvelope pentru autoturisme, care vor fi vândute, în principal, pe piața din Europa Centrală, ea fiind situată strategic, pentru clienții din această regiune.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 650 de milioane de euro. Pentru a finanța investiția sa în producția de anvelope sustenabilă, Nokian Tyres va primi un ajutor de stat din partea guvernului român în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro și un împrumut de investiții din partea Băncii Europene de Investiții, în valoare de 150 de milioane de euro.

Numărul planificat de angajați pentru fabrica din Oradea este de aproximativ 500 de persoane. Până la sfârșitul anului 2024, se așteaptă ca numărul acestora să ajungă la 300, iar procesul de recrutare va continua în 2025.

Suprafața totală a fabricii este de aproximativ 54 de hectare. Facilitățile includ unitatea de producție, un centru pentru depozitarea și distribuția anvelopelor, precum și clădiri pentru amestecare, utilități și administrative. Suprafața construită totalizează aproximativ 100.000 de metri pătrați.

INTERVIURILE HotNews.ro