Sari direct la conținut

Finul lui Boc, numit prefect de Cluj

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Finul presedintelui PD a devenit prefect a judetului Cluj. Alin Tise ocupa, astfel, postul lasat liber prin promovarea fostului prefect Mihail Hardau in functia de ministru al Educatiei si Cercetarii. In prezent, cele mai influente persoane din interiorul filialei PD sunt avocati. Primul este chiar liderul la nivel national al Partidului Democrat, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc.

A doua persoana ca importanta este deputatul Daniel Buda, care este coleg cu Boc la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii „Babes-Bolyai”. Cea de-a treia persoana este finul primarului, noul prefect Alin Tise.

Tise are 31 de ani si a absolvit Facultatea de Drept a Universitatii „Babes-Bolyai” si apoi a intrat in avocatura. Tise a devenit membru democrat in anul 1998 si in prezent ocupa functia de vicepresedinte al organizatiei municipale a partidului. Presedintele PD Cluj-Napoca este Mihail Hardau, nominalizat drept ministru al Educatiei si Cercetarii.

Alin Tise a devenit consilier local anul trecut, iar la alegerile generale a candidat pentru un mandat de deputat pe listele Aliantei „D.A.”, insa nu a fost ales. Tot anul trecut, noul prefect s-a casatorit, iar nasul sau de cununie a fost presedintele PD, Emil Boc. Totodata, el a condus pana acum comisia care s-a ocupat cu vanzarea spatiilor comerciale din municipiul resedinta de judet.

Proaspatul reprezentant al Guvernului in teritoriu a declarat, acum o jumatate de an, ca a primit amenintari din partea unor oameni de afaceri, nemultumiti de faptul ca a fixat preturi prea mari pentru cumpararea unor cladiri din centrul orasului.

Noul prefect a avut 300.000 de actiuni la compania „Rompetrol”, condusa de deputatul liberal Dinu Patriciu, dar le-a vandut in iunie 2005. Tot el mai detine cinci apartamente, o casa de locuit si doua autoturisme.

De asemenea, Tise mai are trei terenuri intravilane si actiuni la o societate de valori mobiliare, „Broker” SA, care este cel mai mare jucator de pe piata actiunilor din Romania, in valoare de 238 milioane lei vechi, plus parti sociale la o companie de consultanta financiara in valoare de un milion de lei. El are de platit si credite in valoare de circa 80.000 de euro.

Tise a castigat o multime de bani si din faptul ca a fost avocatul unor oameni de afaceri influenti din oras. Locul lasat liber de noul sef al Prefecturii in Consiliul Local va fi ocupat de fostul deputat Adrian Gurzau. Acesta este in prezent director comercial al sucursalei clujene a Regiei Autonome a Protocolului de Stat „Victoria”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro