Sari direct la conținut

Firea: Cel puţin şapte parlamentari de la mai multe partide au semnat adeziuni la PSD

HotNews.ro
Gabriela Firea, Foto: Facebook - Gabriela Firea
Gabriela Firea, Foto: Facebook - Gabriela Firea

Cel puţin şapte parlamentari de la mai multe formaţiuni au semnat adeziuni la PSD, în faţa preşedintelui partidului, Liviu Dragnea, a declarat, luni seară, la Antena 3, primarul Capitalei Gabriela Firea, potrivit news.ro.

Comentând plecarea mai multor social-democraţi la partidul fondat de fostul premier Victor Ponta, Gabriela Firea a spus că PSD trece printr-un episod mai neplăcut în istoria sa, dar nu este o dramă.

„Şi în viaţa privată, şi în cea profesională îi apreciez pe oamenii care ştiu să treacă împreună peste anumite greutăţi şi nu dezertează, nu trădează. Nu este o foarte mare bucurie atunci când afli că parlamentari pleacă de la un partid la altul, dar, din nefericire, suntem puşi în această situaţie. Foşti colegi de-ai noştri care astăzi erau numai zâmbete, erau de o veselie generală că se coalizează cu opoziţia să dea jos un guvern PSD-ALDE – e de neimaginat şi la nivel uman şi politic – şi atunci este normal ca nici noi să nu stăm cu mâinile în sân privind la această tragicomedie (…) Mai mulţi parlamentari au semnat în biroul preşedintelui adeziunea la PSD. Eu ştiu de şapte, poate vor fi mai mulţi”, a declarat Firea, afirmând că în zilele următoare Liviu Dragnea va anunţa despre ce este vorba.

Ea a mai susţinut că PSD-ALDE va avea în continuare majoritate parlamentară.

Firea a vorbit şi despre mitingul pe care PSD îl va organiza în 9 iunie în Capitală, pentru susţinerea Guvernului Dăncilă, spunând că PSD vrea să se manifeste liber, democratic, pentru a arăta că are susţinere socială.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro