Sari direct la conținut

​Firebyte Games se listează marți la BVB

HotNews.ro
Firebyte Games, Foto: Firebyte Games
Firebyte Games, Foto: Firebyte Games

Acțiunile dezvoltatorului de jocuri pentru dispozitive mobile Firebyte Games vor intra, marți, la tranzacționare pe piata AeRO din cadrul Sistemul Multilateral de Tranzactionare (SMT) al BVB.

„În februarie, Firebyte Games a derulat un plasament privat prin care a atras 4,9 milioane lei de la investitorii pe piața de capital, bani care vor fi utilizați în proporție aproximativ egală, pentru extinderea activității de dezvoltare pentru linia de business “revenue-share” și pentru dezvoltarea de jocuri de tip Casual pentru dispozitive mobile, care să fie publicate ulterior în regim propriu”, se arată într-un comunicat al operatorului pieței de capital.

Plasamentul a fost încheiat anticipat încă din prima zi, în condițiile în care a fost înregistrat un grad suprasubscriere de aproape 366%. Societatea a vandut investitorilor 8,8 milioane de acțiuni la un pret de 0,56 lei/actiune. Astfel, Firebyte Games a obtinut o capitalizare anticipata de 19,7 milioane lei (4 milioane euro).

Firebyte Games are un capital social de 3,5 milioane lei, divizat în 35,2 milioane de acțiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei/ actiune.

La începutul lunii martie, Firebyte Games avea 155 de acționari. Cei mai mari actionari ai societatii sunt SSIF BRK Financial Group (47,89%), SAI Broker (15,02%) și Adrian Andrici (12,08%).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro