Firma CRX Suport Curier Expres, amendata cu 10.000 de lei pentru ca nu a transmis catre expeditor contravaloarea rambursurilor incasate pentru trimiterile expediate
Autoritatea de Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a anuntat joi ca a amendat firma CRX Suport Curier Expres, cu sediul in Bucuresti, cu 10.000 de lei deoarece firma nu a transmis catre expeditor contravaloarea rambursurilor incasate pentru trimiterile expediate prin serviciul ramburs. Serviciul ramburs este serviciul postal in care furnizorul are obligatia de a incasa, la predarea trimiterii postale, contravaloarea bunului declarata de expeditor si de a o transmite ulterior expeditorului in termenul stabilit.
Cu ocazia aceleiasi actiuni de control, personalul de specialitate al ANCOM a constatat ca furnizorul nu a stabilit in conditiile generale privind furnizarea serviciilor postale termenele de returnare a contravalorii trimiterilor postale in cazul serviciului ramburs, respectiv termenele de returnare catre expeditori a dovezilor privind predarea trimiterilor postale prin serviciul confirmare de primire. ANCOM a decis sanctionarea acestor fapte cu avertisment, dar si dispunerea de masuri in sarcina furnizorului si anume modificarea si completarea conditiilor generale privind furnizarea serviciilor postale in termen de 30 de zile de la comunicarea procesului verbal, astfel incat acestea sa respecte prevederile legale.
- „Autorizarea ca furnizor de servicii postale vine cu o serie de obligatii: trebuie sa stabilesti conditiile de calitate pe care urmeaza sa le respecte serviciile postale pe care le oferi, respectiv timpii de livrare, termenele de returnare a contravalorii rambursurilor incasate sau termenele de returnare a confirmarilor de primire catre expeditori. Acestea trebuie specificate in conditiile generale de furnizare a serviciilor postale, care au acelasi regim juridic ca al unui contract incheiat intre furnizori si utilizatori”, a precizat Cristin POPA, Directorul Directiei Executive Monitorizare si Control din cadrul ANCOM.
Furnizorul de servicii postale are obligatia de a prelua trimiterea postala care face obiectul serviciului ramburs numai in conditiile in care expeditorul a indicat in mod corect si complet toate datele sale de identificare. De asemenea, furnizorii de servicii postale trebuie sa stabileasca conditiile de acceptare a trimiterilor postale, respectiv regulile pe care trebuie sa le indeplineasca trimiterea postala pentru incheierea ori executarea contractului de furnizare a serviciilor postale. Aceste conditii pot privi, in cazul serviciului ramburs, printre altele, limita maxima admisa a rambursului.
In cursul acestui an, pentru nerespectarea obligatiilor prevazute in Regimul de autorizare generala pentru furnizarea serviciilor postale, au mai fost sanctionati si furnizorii Total Post Mail Services, cu amenda in valoare de 5.000 de lei, iar Compania Nationala ¬Posta Romana¬ a cumulat trei amenzi a cate 5.000 de lei fiecare.