Firma Dvs e in dificultate? CITR Group, fratii Paval (Dedeman) si Dan Sucu s-ar putea sa va caute pentru a investi bani. Noua platforma de investitii in companii cu greutati financiare tocmai a fost lansata
Proiectul nu se adreseaza insa startupurilor, trebuie spus de la inceput, ci acelor companii care au dificultati in a ramane in piata, desi afacerea lor e una cu potential, dar firma nu e bancabila. Nu e nici fond de investitii, in sensul ca nu se face in mod necesar un exit dupa insanatosirea firmei, ci e un concept nou pe piata romaneasca, proiect lansat marti. E prima platforma de investitii lansata de Casa de Insolventa Transilvania (CITR Group) dedicata companiilor romanesti in dificultate. Platforma atrage resurse de la investitori si le distribuie catre firmele cu cudificultati financiare sau de crestere. Doua milioane de euro sunt adusi de familia Paval (Dedeman), Dan Sucu a pus o jumatate de milion de euro, iar alte doua milioane de euro vin de la CITR.
Actionarii fondatori sunt: actionarii CITR, prin divizia de investitii, familiaPaval, prin PIF Industrial, Dan Sucu si Astra Rail Management GMBH, care a investit direct in divizia de investitii a CITR Group.
„Finantarea nu este un credit, ci un parteneriat constand in aport la capital. Acest aport este limitat la maximum doua milioane de euro si maximum 60% din companie”, spune Rudolf Vizental, CEO al ROCA si asociat al CITR Group.
Desi Romania are economia cu cea mai mare crestere din Europa, jumatate din companiile locale de impact sunt in stare de dificultate. Mare parte dintre acestea sunt nefinantabile sau sunt considerate mult prea mici pentru investitorii traditionali. In aceste conditii, desi pe piata europeana exista lichiditati, investitorii nu gasesc oportunitati de a plasa aceste resurse.
Rudolf Vizental, CEO ROCA:”In zona companiilor aflate in dificultate, cererea de finantare nu se intalneste in mod natural cu oferta de investitii. Prin urmare, am creat platforma ROCA, din dorinta de a oferimediului de afaceri o solutie integrata, prin care resursele investitorilor sa ajunga in parteneriat cu nevoile antreprenorilor. Ce distinge ROCA este ca vedem oportunitati acolo unde altii vad riscuri multe din companiileaflate in dificultate au un imens potential neexploatat, iar expertiza noastra in gestionarea situatiilor de criza si experienta in scalarea afacerilor creeaza oportunitatea perfecta pentru a dezvolta, impreuna afaceri solide.
PlatformaROCA are misiunea de a crea companii sanatoase, care sa dezvolte brand-uri made in Romania si de a le da, sau reda, anvergura nationala si internationala, prin intarirea structurii de capital a companiilor. ROCA participa la riscuri si beneficii si se implica activ in redresarea si cresterea afacerilor.
Administrarea platformei este asigurata de divizia de management a CITR Group.Decizia plasarii resurselor obtinute de la investitori revine Board-ului de Investitii, format din reprezentanti ai investitorilor. Suma maxima de finantare este de 2 M Euro/proiect. Procentul cu care ROCA intra in capitalul social al unei companii din portofoliu este de minimum60%, insa exista posibilitatea de a seta de la inceput un mecanism de rascumparare a actiunilor de catre antreprenor.Ciclul de restructurare al companiilor din cadrul ROCA presupune atragerea de resurse pentru o durata de 7 (+1) ani, tintind un randament anual (IRR) de minimum 16%.Pe parcursul celor 7 (+1) ani se urmareste inchiderea a doua cicluri de investitii, cu o marcare de profit la jumatatea perioadei (3,5 + 0,5 ani), iar diferenta, la final.
Andrei Cionca, Presedinte CITR Group, co-fondator ROCA:”In aproape 20 de ani de experienta in zona de dificultate a economiei, am inteles ca principala provocare a companiilor ramase fara resurse financiare, dar cu potential de dezvoltare, este recastigarea credibilitatii. De aceea, am creat un partener solid care sa le sustina si sa le relanseze. Viziune, stabilitate, implicare si solutii – asta aduce ROCA in viata companiilor din Romania.”
Initiatorii proiectului se afla in discutii avansate si cu alte nume importante din antreprenorialul local si internationalcare sa se alature misiunii acestui proiect.
Dragos Paval, investitor in platforma ROCA: „Am inteles in timp ca avem si alte obligatii fata de tara noastra, pe langa plata taxelor sirespectarea legilor. Avem responsabilitatea, dar si interesul de a face tot ce depinde de noi incat economia in ansamblul ei sa creasca. Cred ca ceea ce va schimba cu adevarat lucrurile este colaborarea, cooperarea dintre noi, antreprenorii, care avem fie o anumita expertiza in zona noastra de business, fie resurse financiare disponibile, fie competenta in restructurare, prin descoperirea valorilor chiar in interiorul companiilor care au nevoie de sustinere.De aceea ne-am alaturat si sprijiniminitiativa CITR Group.”
Pentru investitori, ROCA reprezinta o varianta de a plasa in mod eficient resurse financiare cu un randament ridicat, o granularitate a riscului, transparenta in ceea ce priveste evolutia plasamentelor si o participare directa in procesul decizional.
Dan Sucu, investitor in platforma ROCA:”Misiunea acestei platforme de investitii, ROCA, mi-a placut de la prima discutie, iar utilitatea ei este incontestabila. Succesul acestei platforme este un lucru extrem de dificil, insa numai oameni cu experienta lui Andrei sau Rudolf isi pot asuma realmente o asemenea provocare. Mai mult, prezenta in actionariat a familiei Paval, in acest moment cei mai de succes oameni de afaceri din Romania, este in mod cert benefica. Personal, intotdeauna mi-am administrat singur banii. Este pentru prima oara cand investesc in afacerea altcuiva si o fac pentru ca am incredere in reusita acestei platforme.”
Capitalul social al ROCA este in acest moment de 4,5 milioane de euro, iar din portofoliul platformei face parte
deja compania S-Karp,producator roman de incaltaminte din Brasov.Reprezentantii ROCAvor investi pana la finalul acestui an in alte cinci companii si estimeaza ca pana la finalul anului 2019 platformava atrage resurse de 20 de milioane euro, bani care vor merge cu precadere in capitalul de lucru al companiilor din portofoliu.
Brandurile romanesti, misiunea ROCA
ROCA se adreseaza companiilor romanesti care, desi in impas financiar, ofera produse sau servicii intr-o piata in crestere, au capacitatea de a genera profit operational si ofera un cadru favorabil digitalizarii si exportului. Sunt vizate companii care au oportunitatea de a creste atat organic, cat si prin consolidari cu alte societati cu care exista complementaritati sau sinergii.
Companiile care intra in platforma ROCA au parte de un partener activ de business: un actionar cu expertiza extinsa, nu doar un finantator. ROCA intareste structura de capital a companiei si creeaza cadrul in care aceasta sa isi pastreze identitatea brandul-ui si viziunea.
Cu avantajul intelegerii business-ului si a identitatii acestora, ROCA participa, alaturi de companiile care intra in platforma, atat la riscurile cat si la beneficiile strategiei de business dezvoltate impreuna.
Din portofoliul platformei face parte deja compania S-Karp, producator roman de incaltaminte din Brasov, in care au investit un milion de euro si pe care intentioneaza sa-l extinda cu opt magazine, in urmatoarea perioada. Reprezentantii ROCA vor investi pana la finalul acestui an in alte cinci companii. Pana la finalul anului 2019 platforma va atrage resurse de 20 de milioane euro, de la mai multi investitori, bani care vor merge cu precadere in capitalul de lucru al companiilor din portofoliu.