Firme mari au omis sa declare contributiile angajatilor la fondurile private de pensii obligatorii
Casa Nationala de Pensii va vira, marti, primele contributii la fondurile de pensii private obligatorii – Pilonul II -, in suma totala de 88,19 milioane de lei, a declarat ministrul muncii, Paul Pacuraru. In registrul participantilor la Pilonul II sunt inregistrate 4,15 milioane de persoane, dar 961 de mii dintre acestea au conturile goale, fie pentru ca nu au realizat venituri, fie pentru ca angajatorii nu au facut declaratiile privind contributiile, a explicat Pacuraru. Printre acesti angajatori se afla firme mari, dupa cum a precizat presedintele Casei de Pensii, cum ar fi Oracle, Orange, Volksbank, Piraeus Bank, Distrigaz, RATB sau Spitalul Universitar Bucuresti.
Existenta unui numar de 961 de mii de conturi goale are mai multe cauze, a spus presedintele Casei de Pensii, Maria Campeanu, aratand ca unii dintre angajatii inscrisi la fondurile de pensii ori nu mai lucreaza, ori nu au mai realizat venituri, fiind in concedii de maternitate. De asemenea, un motiv important al lipsei banilor din conturi este omisiunea sau intarzierea declararii contributiilor de catre angajatori. Campeanu a spus ca a constatat cu suprindere ca printre angajatorii care nu au facut declaratiile la timp se gasesc firme mari, cum ar fi Oracle, Orange, Volksbank, Piraeus Bank, Distrigaz, RATB sau Spitalul Universitar Bucuresti.
„Din totalul conturilor goale, 65.000 de persoane aveau venituri atat de mici incat contributia la Pilonul II de 2% este practic zero. Sunt probabil abia angajate si, prin urmare, cu venituri foarte mici. Alte aproape 39.000 de persoane, desi angajate, nu platesc contributii sociale pentru o anumita perioada, fiind in mare parte persoane aflate in concediu de maternitate. Alte 1.300 de persoane au un alt cod numeric personal declarat in aderarea la Pilonul II fata de cel inregistrat la CNPAS”, a afirmat Campeanu.
„Unii angajatori nu au depus declaratia nominala privind contributia, ceea ce va crea unele dificultati la inceput, pana cand toti vor intelege importanta acestora. In iunie, dupa ce se vor face declaratiile, in conturi vor intra atat sumele aferente lunii mai, cat si cele aferente lunii iunie”, a adaugat presedintele Casei de Pensii.
Suma care va fi virata marti in conturile fondurilor de pensii private se ridica la 88,19 milioane de lei, a afirmat ministrul muncii, estimand ca valoarea medie a contributiei va fi de aproximativ 7,55 euro pentru un asigurat.
In primul an de activitate a Pilonului II, fondurile de pensii private primesc in administrare 2% din contributia de pensie a unui angajat, de 9,5% din salariul brut. Pe parcursul urmatorilor opt ani, contributia va creste la 6%. Contributiile la bugetul asigurarilor sociale, dar si la fondurile private sunt platite de catre angajator in conturile Trezoreriei. In baza declaratiilor lunare privind contributiile facute de angajatori, Casa Nationala de Pensii distribuie sumele aferente in conturile fondurilor private.
Update Piraeus Bank Romania informeaza, intr-un comunicat, ca declaratiile nominale privind contributiile de asigurari sociale ale angajatilor au fost depuse in termenul legal.
Declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor de stat pentru luna martie anul 2008, poarta numarul de inregistrare la Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti 450081, din data de 25.04.2008. Contravaloarea obligatiei datorate pentru luna martie a fost retinuta si virata catre bugetul asigurarilor sociale si fonduri speciale, deschis la Trezoreria Municipiului Bucuresti, in termenul prevazut de lege, se precizeaza in comunicat.