Firmele au la dispoziție peste 4 miliarde de euro fonduri nerambursabile în această vară / Ce domenii beneficiază de sprijin
Autoritățile pun la dispoziția firmelor mici și mari, în vara acestui an, peste 10 axe de finanțare cu sprijin nerambursabil, ce totalizează peste 4 miliarde de euro în granturi pentru investiții și dezvoltare, arată o analiză realizată de REI Group, grup de companii specializate în atragerea de fonduri nerambursabile.
Sectoarele vizate de finanțare în vara acestui an sunt domenii precum reciclarea, energia verde, producția, agricultura, digitalizarea și multe altele, iar de sprijin beneficiază atât companiile nou-înființate, IMM-urile, cât și întreprinderile mari.
„Traversăm cea mai bună perioadă pentru accesarea fondurilor nerambursabile, de aceea sugerăm tuturor factorilor de decizie din companii să își evalueze cu atenție opțiunile și să ia în calcul realizarea de noi investiții cu sprijinul finanțărilor europene sau al ajutoarelor de stat puse la dispoziție de Guvern. Vom beneficia de peste 4 miliarde euro în această vară, bani ce așteaptă să fie folosiți pentru înființarea de noi business-uri sau pentru dezvoltare și eficientizare”, a precizat Roxana Mircea, Managing Partner REI Grup, citată în comunicat.
REI a centralizat care sunt sursele de finanțare nerambursabilă în această vară:
Fondul pentru Modernizare
Autoritate responsabilă: Ministerul Energiei (ME)
Buget total: 815 mil. EUR
Obiectiv: instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile (solară, eoliană și hidro), atât pentru autoconsum cât și pentru comercializare
Grant maxim: 20 mil. EUR / întreprindere
Co-finanțare:
• aprox. 350.000 EUR/MW (autoconsum)
• 250-300.000 EUR/MW (producție) – parcuri mici (sub 5 MW)
• 70-80.000 euro/MW (producție) – parcuri mari (peste 5 MW)
Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari
Apel deschis: 25 aprilie – 23 iulie 2024
După o îndelungată așteptare, de peste un an față de calendarul asumat inițial, Ministerul Energiei a lansat cele două sesiuni de finanțare pentru creșterea eficienței energetice și pentru producția de energie din surse regenerabile.
Fondul pentru Modernizare este unul dintre cele mai așteptate programe de finanțare din acest an și o soluție de sprijin pentru toate companiile care își doresc să realizeze investiții în domeniul energiei regenerabile – fie prin creșterea eficienței fabricilor deținute sau a altor puncte mari de consum sau prin investiții în producția de energie regenerabilă pentru comercializare.
„Lucrăm activ cu companii mari și foarte mari pentru instalarea de noi capacități de producere a energiei verzi, dar și cu fabrici care urmăresc o creștere a eficienței energetice și a diminuării dependenței de gaz sau a altor combustibili fosili. Avem cereri de finanțare pentru noi proiecte de investiții de peste un an de zile, iar acest program a fost așteptat cu un interes uriaș de investitori. Ne bucurăm că Ministerul Energiei a dat drumul, în cele din urmă, acestor măsuri și ne așteptăm ca sute de proiecte să fie depuse în această perioadă pe acest program”, a completat Roxana Mircea.
Electric-Up 2024
Autoritate responsabilă: Ministerul Energiei (ME)
Buget total: 90 mil. EUR
Obiectiv: finanţarea IMM și a operatorilor economici din domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, cel puțin a unei stații de reîncărcare de minimum 22 kW (2x11kW) pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in
Grant maxim: 150.000 EUR / beneficiar
Co-finanțare: 25%
Solicitanți eligibili: IMM
Cheltuieli eligibile:
• cheltuielile cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalată de minimum 27 kWp și maximum 150 kWp;
• cheltuielile cu achiziția cel puțin a unei stații de încărcare auto;
• cheltuielile cu achiziția pompelor de căldură.
Nu sunt eligibile cheltuielile aferente branșamentului la rețeaua de energie electrică.
Fabrici de reciclare – PNRR
Autoritate responsabilă: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu
Buget total: 220 mil. EUR
Obiectiv: construirea de instalații de reciclare a deșeurilor
Grant maxim: 8,4 mil. EUR
Co-finanțare: min. 25%
Solicitanți eligibili: IMM, întreprinderi mari
Apel deschis: 14 iunie – 13 septembrie 2024
Un alt program de finanțare mult așteptat este cel de reciclare, gestionat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și programat inițial pentru deschidere încă din urmă cu peste un an de zile.
Gândit inițial cu o alocare de 286 milioane euro, bugetul schemei se ridică la 220 milioane euro, unde alocarea maximă a unui proiect se situează la 8,4 milioane euro.
Pentru a avea un punctaj competitiv proiectul trebuie să aibă componentă de construire hală/extindere și să vizeze și producție din materialele reciclate.
Solicitanţii eligibili sunt operatorii economici care sunt autorizaţi să desfăşoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN:
• 3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;
• 3822 – tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase;
• 3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;
• 3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;
• 3811 – colectarea deşeurilor nepericuloase;
• 3812 – colectarea deşeurilor periculoase.
Programele Regionale 2024 – finanțare investiții IMM
Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)
Buget total: 540 mil. EUR
Solicitanți eligibili: microîntreprinderi, IMM
Cheltuieli eligibile: construire spații, achiziție echipamente, software etc.
Sprijin financiar: 20.000 EUR – max. 3 mil. EUR
Co-finanțare: cca. 30%
Calendar apeluri:
PR Sud-Vest
• Digitalizare IMM / sesiune: 25 iunie – 24 august 2024 / alocare: 21 mil. EUR;
• Îmbunătățirea competitivității și a inovării în microîntreprinderi / sesiune: 25 iunie – 25 iulie 2024 / alocare: 49 mil. EUR.
PR Sud-Muntenia
• Intensificarea creșterii sustenabile și a competitivității micro și întreprinderilor mici / sesiune: 5 martie – 15 iulie 2024 / alocare: 47 mil. EUR;
• Intensificarea creșterii durabile și a competitivității micro și IMM / sesiune: 30 aprilie – 31 iulie 2024 / alocare: 144 mil. EUR.
PR Vest
• Sprijin pentru IMM / sesiune: 1 – 31 august 2024 / alocare: 43 mil. EUR;
• Digitalizare IMM / sesiune: august – septembrie 2024 / alocare: 15 mil. EUR.
PR Sud-Est
• Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor / sesiune: 29 mai – 28 iunie 2024 / alocare: 43 mil. EUR;
• Sprijin pentru inovarea și creșterea competitivității IMM / sesiune: 28 august – 28 septembrie 2024 / alocare: 87 mil. EUR.
PR Centru
• Trecere de la idee la piață – sprijin pentru IMM / sesiune: iunie – noiembrie 2024 / alocare: 9 mil. EUR;
• Dezvoltarea capacităților private de CDI / sesiune: iulie – decembrie 2024 / alocare: 13 mil. EUR.
PR Nord-Vest
• Digitalizarea IMM din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest / sesiune: 30 iulie – 7 octombrie 2024 / alocare: 16,7 mil. EUR.
PR București – Ilfov
• Sprijin pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor / august – septembrie 2024 / alocare: 75 mil. EUR.
„Unitățile de cazare, domeniul medical sau producție pot accesa până la 3 milioane euro – fonduri nerambursabile în Regiunea Sud-Muntenia sau 1,5 milioane euro in Regiunea Sud-Est pentru dezvoltare, extindere și noi investiții prin intermediul Programelor Regionale deschise în această perioadă. Încurajăm antreprenorii și factorii de decizie din companii să nu rateze aceste oportunități, mai ales că vorbim de un buget considerabil, de peste 500 milioane euro alocat doar IMM, iar cu aceste oportunități nu ne vom mai întâlni în anii următori”, a completat Roxana Mircea.
HG 300/2024 – Sprijin pentru dezvoltarea regională, prin realizarea de investiții
Autoritate responsabilă: Ministerul Finanțelor
Buget anual: 150 mil. EUR
Obiectiv: Dezvoltarea regională prin realizarea de investiții care asigură echilibrarea balanței comerciale a României în sectoarele eligibile
Grant maxim: 57,75 mil. EUR (70% – județul Gorj)
Apel deschis: 27 iulie – 9 septembrie 2024
Condiție obligatorie: valoarea investiției să depășească 50 mil. RON (echivalentul a peste 10 mil. EUR).
„Este un program mult așteptat, întrucât doar noi, echipa REI, avem în pregătire proiecte de sute de milioane de euro ce caută sprijin pentru investiții. Ne-am dori să vedem alocări mai generoase pentru sectoarele de producție, deoarece există o cerere uriașă pentru sprijin nerambursabil. Avem discuții avansate cu companii din domeniile eligibile și așteptăm cu interes deschiderea sesiunii programată pentru finalul lunii iulie”, a mai precizat Roxana Mircea.
Start-up Nation 2024
Autoritate responsabilă: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)
Buget total: 446 mil. EUR
Obiectiv: înființarea a peste 7.000 de IMM și crearea a peste 15.000 noi locuri de muncă
Grant maxim: 50.000 EUR (250.000 RON)
Co-finanțare: 10%
Lansare apel: vara 2024
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) va lansa în perioada următoare cea de-a patra ediție a Start-up Nation, unul dintre cele mai de succes programe de sprijin pentru tinerii antreprenori din România.
Schema a fost împărțită în două subprograme – unul dedicat tinerilor sub 30 de ani și cel de-al doilea – pentru persoanele cu vârste între 30 și 35 de ani sau spre persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă.
Condiție pentru înscriere va fi ca tinerii antreprenori care își vor dori să acceseze fondurile puse la dispoziție de MEAT să urmeze 40 de ore de cursuri antreprenoriale oferite de firme specializate, ce vor fi decontate de stat. Doar după absolvirea cursurilor obligatorii solicitanții își vor putea înscrie proiectul la finanțare.
„Încurajăm tinerii să acceseze fondurile puse la dispoziție de MEAT. Edițiile anterioare s-au dovedit un succes și vedem firme care au obținut finanțare din primele ediții ale programului în plină ascensiune. Dacă ați lucrat într-o companie sau aveți spirit întreprinzător este cea mai bună soluție pentru un start corect în business. Ca element de noutate, în 2024 programul Start-up Nation va finanța și Diaspora, cu sprijin pentru românii din străinătate care vor să se întoarcă în țară pentru a investi într-un business”, a declarat Roxana Mircea, Managing Partner REI Grup.
Femeia Antreprenor 2024
Autoritate responsabilă: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)
Buget total: 200 mil. RON (aprox. 40 mil. EUR)
Grant maxim: 200.000 RON / proiect (aprox. 40.000 EUR / proiect)
Co-finanțare: min. 5%
Lansare apel: vara 2024
O nouă ediție a programului „Femeia antreprenor” va fi lansată în perioada următoare de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), ca parte a strategiei autorităților de a impulsiona dezvoltarea mediului de afaceri din țara noastră.
Spre deosebire de Start-up Nation, programul „Femeia Antreprenor 2024” va avea o grilă de punctaj strictă, unde vechimea calității de acționar în firmă, valoarea contribuției la investiție, durata menținerii locului de muncă, societatea să fie administrată de o femeie sau profitabilitatea business-ului în anii 2021 și 2022 vor fi esențiale pentru un punctaj cât mai ridicat, astfel că accesul la finanțare va fi ceva mai riguros.
„Condiție pentru a putea accesa fonduri nerambursabile prin programul Femeia Antreprenor în 2024 este ca aplicantul să obțină cel puțin 50 de puncte, conform grilei pusă la dispoziție de autorități, însă noi recomandăm proiecte cu punctaj maxim, de 100 de puncte, pentru a putea spera la finanțare.
Competiția pe programele de finanțare puse la dispoziție de autorități s-a acutizat în ultimii ani, iar experiența pe fonduri ne-a arătat că un proiect complet și cu punctaj care tinde spre maxim are șanse mult mai mari, indiferent de complexitatea lui sau inovația pe care ar putea să o aducă pe piață”, a completat Mircea.
Programele de Dezvoltare Rurală – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Potrivit calendarului pentru acest an, din perioada martie-noiembrie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are o alocare de 1,4 miliarde euro pentru intervențiile din PS 2023-2027 și peste 230 milioane euro pentru măsurile din PNDR 2014-2020.
Vom enumera principalele axe cu bugete mai mari:
• Submăsura 4.1 „Investiții in exploatații agricole” – achiziția de utilaje de către fermele vegetale care pot obține până la 1,5 milioane euro cu 90% finanțare. Ghidul final a fost publicat pe 7 iunie / lansare apel: în curând / alocare: cca. 200 mil. EUR;
• DR – 16 / Investiții în sectorul de legume și/sau cartofi / iunie-iulie 2024 / alocare: 150 mil. EUR;
• DR – 23 / Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene / iunie-iulie 2024 / alocare: 150 mil. EUR;
• DR – 24 / Investiții în tehnologii forestiere care îmbunătățesc reziliența și valoarea de mediu a ecosistemelor forestiere / iunie 2024 / 86 mil. EUR;
• DR – 29 / Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole / iunie 2024 / 150 mil. EUR.
Sursa foto: Dreamstime