Sari direct la conținut

Fiscul nu va mai pune poprire pe salariile care intră în conturile bancare / Va face asta doar la angajator

HotNews.ro
Sediu ANAF. Foto: Agerpres
Sediu ANAF. Foto: Agerpres

Legislația în privința popririlor asupra veniturilor românilor se va modifica, potrivit unui proiect al Ministerului de Finanțe. Astfel, se va reglementa faptul că „sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt exceptate de la urmărirea prin poprire asupra sumelor din conturile bancare deschise”.

Cu alte cuvinte, în cazul angajaților, de exemplu, poprirea se va face doar la angajator.

În acest moment, ANAF aplică măsurile de executare silită prin poprire atât la plătitorul venitului, cât și la bancă. Așa se ajunge în situația în care să fie poprite sumele de două ori.

Conform notei de fundamentare, Fiscul va indisponibiliza doar o treime sau jumătate din sumă, după caz, iar diferența de venit virata în contul bancar va rămâne la dispoziția persoanei.

O altă noutate ține de indisponibilizarea sumelor. Astfel, orice sumă existentă în contul bancar la momentul înființării popririi va face obiectul indisponibilizării și virării în conturile indicate de către organul de executare.

INTERVIURILE HotNews.ro