Sari direct la conținut

Fitch a confirmat ratingul Romaniei si a revizuit in scadere estimarea de crestere economica

HotNews.ro

Fitch a confirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a Romaniei pe termen lung, in valuta la BBB- si in moneda locala BBB, mentinand astfel calificativul in categoria investment grade, si a revizuit in scadere prognoza de crestere economica pentru acest an, de la 2,8% la 2,2%, anunta Mediafax.

Plafonul de tara a fost confirmat la nivelul BBB+. Totodata, Fitch a reconfirmat perspectiva stabila a ratingului datoriei guvernamentale a Romaniei.

Agentia a precizat ca mentinerea ratingului Romaniei se datoreaza in primul rand aseptarilor ca Romania isi va mensine tinta de deficit bugetar pentru acest an de 2,2% din PIB si va continua consolidarea fiscala in scopul atingerii obiectivului pe termen mediu privind deficitul structural de 1% din PIB.

Desi a revizuit in scadere cresterea economica pentru 2014, pe fondul rezultatelor sub asteptari din prima jumatate a anului, Fitch prognozeaza o accelerare in perioada 2015-2016, la un nivel de 3% anual, in medie, inclusiv pe fondul reluarii investitiilor, se arata intr-un comunicat transmis de Ministerul Finantelor.

Agricultura si constructiile au franat cresterea economica atat in al doilea trimestru, cat si la nivelul primelor sase luni din acest an, perioada pentru care INS a calculat un PIB in crestere cu 2,4%, evolutie sustinuta de industrie si impozite nete.

INS a revizuit in scadere estimarile de PIB pentru primul trimestru, de la o crestere fata de trimestrul anterior de 0,2% la o scadere de 0,2%.

Astfel, Romania a intrat in recesiune tehnica, avand doua trimestre consecutive de contractie a PIB. Potrivit datelor publicate de Eurostat, Romania a inregistrat cea mai mare scadere economica din UE 28 in al doilea trimestru al anului, de -1%.

Fitch considera ca, tinand cont de ultimele evolutii geopolitice din regiune, Romania este mai putin afectata de sanctiunile impuse Rusiei comparativ cu alte state din Europa de Est, datorita relatiiloe comerciale limitate si a dependentei energetice reduse in relatia cu Rusia.

Mentinerea unui trend accelerat de crestere economica in perioada urmatoare, care sa conduca la cresterea increderii in mediul economic si investitional al Romaniei si la reducerea diferentelor de venit fata de statele membre ale Uniunii Europene, precum si o reducere mai rapida a datoriei externe comparativ cu asteptarile actuale ale agentiei, vor putea conduce in viitor la actiuni de imbunatatire a ratingului acordat Romaniei.

In luna mai, Standard & Poor’s, singura mare agentie de rating care inca evalua Romania in categoria „junk”, nerecomandata investitorilor, a imbunatatit ratingul tarii cu o treapta, la „BBB-„, in categoria recomandata pentru investitii, cu perspectiva stabila.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro