Sari direct la conținut

Fitch a confirmat ratingul Spaniei si a cerut masuri suplimentare pentru reducerea deficitului

HotNews.ro

Agentia de evaluare financiara Fitch a mentinut ratingul Spaniei la „AA-” dupa victoria dreptei in alegerile de duminica, insa a cerut viitorului guvern sa ia masuri suplimentare pentru reducerea deficitului, potrivit AFP. Perspectiva ratingului atribuit de Fitch este negativa, ceea ce insemna ca acest calificativ poate fi retrogradat pe termen mediu.

„Noul guvern spaniol trebuie sa ia masuri suplimentare pentru a atinge tinta de deficit din Programul de Stabilitate al tarii”, care pervede reducerea deficitului de la 9,3% din PIB in 2010 la 3% in 2013, se arata intr-un comunicat al agentiei.

Masura vine dupa ce si Standard and Poor’s a confirmat calificativul „AA-” cu implicatii negative atribuit Spaniei, precizand in acelasi timp ca asteapta curand pasi concreti ai guvernului condus de Mariano Rajoy, care in timpul campaniei „nu a reusit sa prezinte masuri” de reducere a deficitului.

In data de 7 octombrie, Fitch a coborat cu doua trepte ratingul Spaniei, exprimandu-si ingrijorarea cu privire la intensificarea crizei din zona euro, in conditiile unei cresteri economice reduse si a situatiei financiare precare a regiunilor spaniole.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro