Sari direct la conținut

Fitch a retrogradat ratingul Irlandei la "A+", cu perspectiva negativa

HotNews.ro

Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a revizuit in scadere ratingul acordat Irlandei pentru datoriile pe termen lung in valuta si moneda locala, de la „AA-” la „A+”, cu perspectiva negativa, potrivit AFP. Analistii agentiei au aratat ca retrogradarea ratingului reflecta costurile exceptionale asociate cu recapitalizarea bancilor irlandeze si a perspectivei economice incerte.

De asemenea, agentia a coborat si calificativul pentru datoriile in valuta pe termen scurt la „F1” de la „F1+”.

„Revizuirea in scadere a ratingurilor Irlandei reflecta costurile fiscale exceptionale si peste asteptari asociate cu recapitalizarea de catre guvern a bancilor irlandeze, in special Anglo Irish Bank. Perspectiva negativa reflecta incertitudinea privind soliditatea redresarii economiei si eforturile de consolidare fiscala pe termen mediu”, a declarat Chris Pryce, director in cadrul Fitch Ratings.

Irlanda a injectat saptamana trecuta miliarde de dolari in sistemul bancar afectat de criza si a dezvaluit ca recapitalizarea bancilor va conduce la un deficit bugetar de 32% din PIB in acest an. Ministrul irlandez al Finantelor, Brian Lenihan, care a precizat insa ca Dublinul isi mentine angajamentul de a aduce acest indicator sub nivelul de 3% din PIB in 2014.

Totodata, autoritatile irlandeze au revizuit in crestere costul total al salvarii Anglo Irish Bank, aflata in pragul falimentului, la nivelul de 29,3 miliarde de euro si, in cel mai grav scenariu, la 34,3 miliarde de euro.

Initial, costul pentru salvarea acestei banci, nationalizata la inceputul anului 2009 din cauza pierderilor masive generate de activele toxice, era estimat la 25 miliarde de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro