Sari direct la conținut

Fitch mentine ratingul triplu A pentru Germania, cu perspectiva stabila

HotNews.ro

Fitch a mentinut miercuri ratingul „triplu A” pentru datoria pe termen lung a Germaniei, cel mai bun posibil, cu perspectiva stabila, subliniind astfel forta economica a tarii, relateaza AFP.

Mentinerea ratingului Germaniei reflecta „forta datoriei si a performantelor sale economice robuste in cursul anilor trecuti”, a explicat agentia, intr-un comunicat.

„In ciuda unui context de fragilitate a relansarii economice mondiale si a intensificarii crizei in zona euro, Germania a inregistrat o crestere puternica a PIB-ului si o tendinta de reducere a somajului, gratie partial reformelor structurale din trecut”, a adaugat Fitch.

„Germania dispune de toate ingredientele pentru o reduce a datoriei publice. Economia creste, deficitul public este moderat si ratele dobanzilor au atins nivele minim”.

„Totusi, antecedentele constituie un avertisment”, avertizeaza agentia de rating. In 2010, rata de indatorare a Berlinului atingea 83%, fata de 55% in 1995, si a ramas deasupra pragului de 60% din 2003.

Pe de alta parte, „Germania ramane expusa caracterului sistemic al crizei”, riscand sa fie antrenata in recesiune de partenerii sai comerciali europeni. La aceasta se adauga faptul ca fondurile alocate FESF, fondul european de salvare, ar putea afecta finantele tarii.

In ciuda acestor avertismente, mentinerea ratingului si a perspectivei stabile a acestuia constituie o veste buna pentru Germania, dupa o decizie similara adoptata de Standard and Poor’s in 2 august.

Ea reafirma soliditatea economiei germane, o certitudine atacata in 23 iulie de agentia de rating Moody’s, care redusese la negativ perspectivele pentru Germania, Olanda si Luxemburg, toate trei avand rating „triplu A”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro