Sari direct la conținut

Fitch Ratings a revizuit in scadere perspectiva ratingurilor UniCredit

HotNews.ro

Fitch Ratings a revizuit in scadere perspectiva ratingurilor acordate grupului financiar italian UniCredit si ale subsidiarelor sale HVB si Bank Austria Creditanstalt, de la „pozitiv” la „negativ”, se arata intr-un comunicat al agentiei de rating. Totodata, Fitch a coborat calificativul individual al UniCredit la „B/C”, de la „B”.

Celelalte ratinguri ale grupului italian au fost insa mentinute. Astfel, ratingul pentru datoriile pe termen scurt a fost confirmat la „F1”, iar cel pentru datoriile pe termen lung la „A plus”. Calificativul de sprijin a fost mentinut la „1”.

In ceea ce priveste ratingurile subsidiarelor, acestea au ramas neschimbate. Calificativul pentru datoriile pe termen lung al HVB si Bank Austria Creditanstalt a fost mentinut la „A”, iar cel pe termen scurt la „F1”. Ratingul individual a fost pastrat la „B/C”, in vreme ce calificativul de sprijin a ramas „1”.

Agentia de evaluare financiara a mentinut ratingurile celorlalte subsidiare ale grupului italian, inclusiv pe cele ale filialei din Romania – UniCredit Tiriac Bank.

„In timp ce profitabilitatea grupului a fost solida, evolutiile recente au fost afectate de scaderea comisioanelor, ceea ce reflecta dificultatile din sectorul de management al activelor si rezultatele negative ale operatiunilor de pe piata”, arata analistii Fitch.

Mai mult decat atat, deteriorarea rapida a mediului global si perspectivele macroeconomice negative din Italia si Germania au inrautatit perspectivele pentru o serie de banci din Europa Centrala si de Est, mai arata agentia.

UniCredit Group a afisat o scadere anuala de 30% a profitului net din primele sase luni ale anului, pana la trei miliarde de euro. In al doilea trimestru al anului, grupul a inregistrat un profit net de 1,9 miliarde de euro.

Subsidiarele grupului UniCredit in Romania, UniCredit Romania si HVB Tiriac Bank, au finalizat la jumatatea anului trecut procesul de fuziune, noua banca fiind denumita UniCredit Tiriac. La finele anului trecut, aceasta detinea a sasea pozitie in functie de active pe piata bancara din Romania. Grupul UniCredit este prezent in Romania si prin UniCredit Leasing Corporation IFN, CA-IB Romania, Pioneer Asset Management SAI si UniCredit Leasing Fleet Management.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro