Sari direct la conținut

Fizicieni americani afirma ca au creat un fluid cu masa negativa

HotNews.ro

Fizicienii au reusit sa creeze un fluid cu „masa negativa”, care accelereaza inainte atunci cand este impins inapoi, scrie BBC.

In lumea de zi cu zi, atunci cand un obiect este impins, accelereaza in aceeasi directia cu forta care este aplicata, potrivit legilor lui Isaac Newton.

Dar, teoretic, materia poate avea si o masa negativa la fel cum o sarcina electrica poate fi pozitiva sau negativa. Fenomenul a fost descris in Physical Review Letters.

Profesorul Peter Engels, de la Washington State University (WSU), si colegii sai au racit atomi de rubidiu aproape de temperatura de zero absolut (-273C), creand ceea ce este numit un condensat Bose-Einstein.

In aceasta stare, particulele se misca foarte incet si, potrivit comportamentului prezis de mecanica cuantica, actioneaza ca undele. Astfel, ele se sincronizeza si se misca impreuna in ceea ce este cunoscut drept un superfluid, care curge fara a pierde energie.

Pentru a crea conditiile unei mase negative, cercetatorii au folosit lasere pentru a capta atomii de rubidiu si pentru a-i misca inainte si inapoi, schimband modul in care se invart.

Cand atomii au fost eliberati din capcana laserelor, atomii s-au expandat, unii dintre ei afisand o masa negativa.

„La o masa negativa, cand impingi ceva, accelereaza spre tine”, spune coautorul Michael Forbes, profesor asistent de fizica la WSU.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro