Sari direct la conținut

Florența interzice noile închirieri pe Airbnb în centrul istoric al orașului

HotNews.ro
Florenta, Foto: Walter Zerla / ImageSource / Profimedia
Florenta, Foto: Walter Zerla / ImageSource / Profimedia

Florența, una dintre cele mai populare destinații turistice din Italia, a interzis noi închirieri de locuințe din centrul său istoric pe termen scurt prin intermediul unor platforme online precum Airbnb, relatează Reuters.

Regulile propuse vara aceasta și aprobate de autoritățile din orașul toscan luni noaptea oferă de asemenea facilități fiscale proprietarilor care oferă deja astfel de tipuri de închiriere dacă trec la chiriași obișnuiți.

Dario Nardella, primarul Florenței, a declarat că autoritățile din oraș au decis să acționeze la nivel local deoarece planurile guvernului de la Roma de a reglementa acest tip de închirieri au fost dezamăgitoare.

„În 2016 am avut puțin sub 6.000 de apartamente scoase la închiriere pe Airbnb, astăzi avem aproape 14.378”, a justificat el, adăugând că în intervalul respectiv de timp chiriile lunare în Florența au crescut în medie cu 42%.

El a subliniat că creșterea a fost de 15,1% doar anul acesta, când întreaga Italia s-a confruntat cu un aflux de vizitatori străini.

„Cei 40.000 de florentini care locuiesc în centru se plâng că s-au trezit brusc locuind în apartamente-hoteluri”, a mai adăugat el.

Nardella este din Partidul Democrat de centru-stânga, aflat în opoziție la nivel național.

Florența ia măsuri împotriva închirierilor pe teremn scurt în contextul crizei de trai din Italia

La fel ca în cazul altor țări europene, o combinație de salarii măcinate de inflație, penurie de locuințe și creșterea vertiginoasă a închirierilor pe termen scurt au alimentat o criză a locuințelor în Italia, cei mai afectați fiind studenții și persoanele cu venituri mici.

Marco Stella, coordonatorul regional al partidului Forța Italia ce face parte din coaliția de guvernare a țării, a declarat că va ataca în contencios administrativ decizia autorităților din Florența.

Lorenzo Fagnoni, președintele unei asociații care reunește proprietari din domeniul turistic, a spus că noile reguli adoptate de orașul toscan sunt „o alegere complet greșită care contravine pieței libere”.

Guvernul central condus de Giorgia Meloni lucrează la un proiect de lege care, potrivit presei italiene, ar obliga ca închirierile din centrele istorice ale orașelor și municipiilor să fie pe cel puțin două nopți în cazul localităților cu o densitate mare de turiști.

Fiecare proprietate rezidențială închiriată va trebui de asemenea să obțină un număr de identificare național pentru a ajuta autoritățile să țină evidența numărului de vizitatori și urmărească respectarea regulii. Proprietarii care nu se conformează ar urma să riște o pedeapsă de până la 5.000 de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro