Floriile – Tradiții și obiceiuri. De la ramuri verzi duse la biserică, până la jocuri de-a moartea și de-a nunta

Ziua de Florii este o sărbătoare a renașterii naturii, o sărbătoare cu multe semnificații creștine, dar și cu un corespondent în Antichitate. În unele sate copiii duc la îndeplinire un ritual asemănător cu sorcovitul, iar în foarte multe locuri se duc ramuri verzi la biserică.

Informația pe scurt

• Ramura de salcie sfinţită la biserică este un simbol al castităţii și renașterii anuale a vegetației. Cu crenguţe de finic, identificate de creştini cu cele de salcie, evreii l-au întâmpinat pe lisus la intrarea Sa triumfătoare în Ierusalim.

• Erau locuri unde în ziua de Florii oamenii nu se spălau pe cap, de teamă să nu încărunţească la fel ca pomii aflaţi în floare.

• Există, în unele sate, și un fel de „Sorcovit” de Florii, copiii aducând în case flori de primăvară, dar și ramuri înverzite de salcie, sfințite la biserică. Ei îi ating cu aceste rămurele pe toți cei pe care-i întâlnesc, în ideea de a fi sănătoși și fericiți.

• Duminica Floriilor este cea mai importantă sărbătoare a postului Paștelui și amintește creștinilor momentul în care Mântuitorul a hotărât să-și înfrunte potrivnicii. Se poate spune că, începând din această zi, se intră în „timpul tare al sărbătorii”, rememorând și trăind spiritul patimile Lui, scrie Narcisa Știucă.

• Din punct de vedere liturgic, din această zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora in biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii il petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere.

Floriile – Zi în care se fac pomeni și se curăță mormintele

Floriile sunt „o sărbătoare în Duminica din aintea Paștelui în amintirea intrării luĭ Hristos în Ierusalim și la care se obișnuește a se ținea în mînă ramuri de salcie (mîțișori)”, se spunea într-un DEX din perioada interbelică.

Floriile sunt personificări ale florilor celebrate în duminica ce le poartă numele, Duminica Floriilor, peste care Biserica creştină a suprapus sărbătoarea Intrării triumfale a Domnului Iisus în Ierusalim, scrie Ion Ghinoiu.

• „Ca reprezentări mitice, Floriile sunt identificate în mitologia romană cu Zeița Flora, frecvent atestată de arheologi în Dacia romană. La reînvierea naturii, când înfloresc plantele, salcia şi pomii fructiferi, s-au adăugat semnificații noi, în special cele legate de cultul moşilor şi strămoşilor. În această zi se fac pomeni, se curăță mormintele şi cimitirele, se înfig în morminte ramuri de salcie, se invocă spiritele morților”, scrie Ion Ghinoiu.

Ramura de salcie sfinţită la biserică este un simbol al castităţii și renașterii anuale a vegetației. Cu crenguţe de finic, identificate de creştini cu cele de salcie, evreii l-au întâmpinat pe lisus la intrarea Sa triumfătoare în Ierusalim.

Ramurile înflorite de salcie sfinţite în Duminica Floriilor aveau diverse întrebuinţări: împodobeau icoanele, crucile, mormintele, troițele, ferestrele, uşile şi porţile caselor; asigurau protecție magică și alungă spiritele malefice; sunt date vitelor pentru a fi mâncate ca să se înmulțească; sunt înfipte în pământul holdelor sau atârnate în pomii fructiferi și butucii de viță-de-vie pentru a le da rod bogat; previn durerile de şale în timpul secerișului dacă femeile și bărbaţii se încing cu ele; opresc vijeliile şi ploile cu grindină pe timpul verii; ajută să se prindă vrăjile şi descântecele etc.

Floriile și colindatul cu ramuri de salcie

La Florii, în unele sate din Oltenia, copiii colindau cu ramuri verzi de salcie, iar femeile, la Circovii Marinei (16-18 iulie), făceau din crenguţe de salcie un cerc prin care treceau bolnavii pentru vindecare. Coroniţele din salcie erau obiecte sacre prin care se sărutau fetele la însurăţit şi, uneori, erau purtate pe cap de Paparudă. Local, în ziua de Florii se scotea mărţișorul făcut cadou la 1 martie pentru a fi agăţat într-un măceş sau într-un pom înflorit (Ion Ghinoiu).

Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor, sărbători ale veseliei

Iată ce scrie Narcisa Știucă despre „timpul Florilor” în volumul Spirala Sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri

• ”Cea de-a șasea săptămână a Postului Mare este pe de-a-ntregul pusă sub semnul renașterii naturii. Ultimele ei zile, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor, sunt sărbători ale veseliei marcate de obiceiuri ai căror protagoniști sunt copiii.

Vin Floriile cu soare

și Soarele cu Florii!

Ce păcat de cel ce moare!

Fericiți sunt cei ce-s vii!”

Narcisa Știucă explică faptul că este un cântec NU foarte vechi, creat de slujitorii bisericii și de cei ai școlii pentru ca și sărbătorile pascale să fie întâmpinate după tiparul tradițional al colindatului de Crăciun.

• Practic, copii cântă și aduc în casă flori de primăvară, dar și ramuri înverzite de salcie, sfințite la biserică. „Întocmai ca în prag de an nou, când umblă cu Sorcova, ei ating gazdele și pe toți membrii familiei cu aceste ramuri înverziste, aducâtoare de sănătate, vigoare și tinerețe perpetuă”

Autoarea mai descrie și un obicei denumit „Lăzărița”, un fel de „joc de-a moartea nuntă” în satele din sud-estul țării. Practic, o fetiță împodobită precum o mireasă, măsoară curtea gazdei în lung și-n lat, mimând neliniștea și durerea, în așteptarea mirelui plecat la pădure, în vreme ce grupul cântă un cântec trist.

Lăzărelul este un personaj straniu, abia conturat și „pare a fi un spirit al vegetație a cărui moarte prematură este pusă pe seama sau a nașterii într-un moment nefavorabil”, mai scrie Narcisa Știucă.

Autoarea mai scrie și despre corespondentul din Antichitate al acestei sărbători:

• „Sărbătoare a renașterii naturii și a etalării splendorilor ei vegetale, a armoniei și iubirii, această zi cu incontestabile semnificații creștine a avut un corespondent festiv în Antichitate. Floralia, luna aprilie, era dedicată zeiței sabine Flora, care domnea asupra tuturor florilor și semințelor, care dăruise oamenilor mierea și alinase mânia Junonei, ajutându-l să-l conceapă – din mireasma unei flori miraculoase – pe zeul Mars, patronul celei dintâi luni de primăvară”.

Iată ce scrie Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor românești” despre alte tradiții de Florii.

• În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare. În alte părţi se spală pe cap tocmai în această zi, dar cu apă în care au fiert busuioc şi fire de la canafii unui prapor care a fost purtat la o înmormântare de fată mare. Ca să fie de folos părului, să-l facă să strălucească de sănătate, apa trebuie vărsată la rădăcina unui păr.

Duminica Floriilor la ortodocși – Intrarea Domnului în Ierusalim

Cu o săptămână înainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin înconjurat de cei 12 apostoli. Mulțimea, recunoscându-L ca fiind adevăratul Mântuitor, L-a întâmpinat cu ramuri de finic și cântări de bucurie, se explică pe crestin-ortodox.ro.

Din punct de vedere liturgic, din această zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora in biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii il petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere.

De ce vine Iisus la Ierusalim? Legea evreiască cerea fiecărui iudeu să meargă măcar o data pe an la templul din Ierusalim pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Mântuitorul vine sa împlinească profeția și să-i cheme pe iudei la Sine.

Intrarea Sa triumfală în Ierusalim avea să descopere că El este Mesia cel așteptat, că poporul nu trebuie să mai aștepte un alt Împărat, dar să le arate că este un altfel de Împărat, neasemănător celor cunoscuți în istorie. Din acest motiv El n-a intrat caăare pe un cal, așa cum s-ar fi cuvenit unui împarat, ci pe un asin, ca semn al neacceptării tronului lumesc.

Ierusalimul în care intra Hristos este chipul Ierusalimului ceresc, acolo unde Fiul domnește veșnic împreună cu Tatăl și cu Duhul și preînchipuie Noul Ierusalim – Biserica, în care El va fi mereu prezent prin Duhul Sfânt.

Sursa foto: Dreamstime.com