Sari direct la conținut

Florin Cîţu: De miercuri, primele case de marcat se conectează la ANAF

HotNews.ro
Florin Citu, Foto: Hotnews
Florin Citu, Foto: Hotnews

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunțat marți seară, la realitatea Plus, că primele case de marcat vor fi conectate la ANAF în cursul zilei de miercuri.

„Astăzi (marţi, n.r.) sau mâine (miercuri, n.r.) cred că facem conectarea primelor case de marcat. Primele case de marcat se vor conecta, cred că mâine, la ANAF”, a precizat ministrul Finanţelor, marţi seara, la Realitatea Plus.

Referindu-se la reforma sistemului bugetar, Florin Cîţu a apreciat că acesta nu a funcţionat în România pentru că a fost abordată în mod greşit. În opinia ministrului de Finanţe, abordarea care vizează informatizarea aparatului public aduce două beneficii mari. În primul rând informatizarea înseamnă venituri la buget mai mari. „Estimez că după ce facem anul acesta case de marcat, proiectul fişier electronic, e-facturare, anul viitor o sa vină la buget cam două puncte procentuale, aceasta înseamnă 20 de miliarde de lei în plus. Aceasta înseamnă că trecem de la 30% la 32% din PIB doar cu informatizarea”, a apreciat ministrul Finanţelor, potrivit Agerpres.

În al doilea rând, şeful de la Finanţe susţine că informatizarea permite redimensionarea aparatului bugetar. „Informatizarea face naturală redimensionarea. Nu trebuie să o faci ca ministru. Natural, prin informatizare se face redimensionarea”, a spus Cîţu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro