Florin Georgescu catre parlamentari: "Cand vorbeam despre transparenta nu prea era reactie in sala, dar cand am vorbit despre baietii destepti a inceput animatia"
Ministrul nominalizat pentru portofoliul Ministerului Finantelor Publice, Florin Georgescu, a vorbit luni in fata Comisiilor de specialitate din Parlament despre transparenta in gestionarea finantelor publice, dar si despre „eliminarea politicilor prin care baietii destepti au devenit rentieri, bursieri ai statului prin fraudarea banului public”. Georgescu a facut apoi o remarca ironica la adresa parlamentarilor care il audiau: „Cand vorbeam despre transparenta nu prea era reactie in sala, dar cand am vorbit despre baietii destepti a inceput animatia”.
Florin Georgescu a spus ca „vom eficientiza administrarea fiscala, vom lupta ferm impotriva evaziunii fiscale si pentru a se vedea rezultate cuantificabile in folosirea banului public. Exista multe scurgeri de fonduri in zone total ineficiente”, potrivit Agerpres.
„Vom actiona pentru o crestere economica sustenabila in conditii de mentinere a stabilitatii financiare a tarii. Optam pentru o ajustare ordonata in cadrul procesului de reforma prin relatii de colaborare cu organismele financiare internationale. De asemenea, asigurarea procesului dezinflationist si mentinerea stabilitatii cursului de schimb sunt obiective importante pentru noi”, a mai spus Florin Georgescu.
Ministrul desemnat al Finantelor a spus ca Guvernul Ponta va sustine Tratatul fiscal semnat la nivel european.