Sari direct la conținut

Florin Georgescu: Vom pastra un raport optim intre ajustare si dezvoltare/ Stabilizarea situatiei din Grecia ne va crea premise pentru o evolutie buna

HotNews.ro
Florin Georgescu, Foto: Agerpres
Florin Georgescu, Foto: Agerpres

„Romania este o tara importanta in plan european, dar sunt tari mai importante decat Romania si sigur, noi ne dorim ca austeritatea, care inseamna ajustare, sa mearga in paralel cu dezvoltarea, cu cresterea economica”, a declarat luni ¬Florin Georgescu, vicepremier si ministru de finante. Intrebat daca Romania sustine politica de austeritate a UE sau se incadreaza in grupul tarilor ce inclina spre adoptarea masurilor de crestere bugetara, vicepremierul a precizat ca „noi ne vom adapta, vom pastra atat macroechilibrele cat si un raport optim, un raport adminisibil, un raport dezirabil intre ajustare si dezvoltare”.

Principalele declaratii ale lui Florin Georgescu:

  • Criza economica este intr-adevar prezenta incepand cu trimestrul 4 din 2008, dar una este criza care este prezenta in viata de zi cu zi, la nivel individual, si alta la nivel macro-economic.
  • In raport cu prezenta crizei s-au luat si inainte de Guvernul Ponta si Guvernul Ponta se va adapta si el nevoilor realitatii si va lua masuri de ajustare, de adaptare a parametrilor economici, a instrumentelor de conducere a economiei – buget de stat, bugetele celorlalte entitati, pensii, sanatate, fara a diminua veniturile nominale ale cetatenilor.
  • Criza economica este prezenta si la noi si de aceea nu avem o crestere economica foarte ridicata, de aceea nu putem sa dam drumul la niste lucrari de investitii mai mari, ne limitam la a ierarhiza prioritatile si de a face ceea ce este mai important si mai eficient economic si social.

Despre masurile de austeritate versus masurile de crestere economica:

  • Romania este o tara importanta in plan european, dar sunt tari mai importante decat Romania si sigur, noi ne dorim ca austeritatea, care inseamna ajustare, sa mearga in paralel cu dezvoltarea, cu cresterea economica.
  • Resursele aflate la dispozitia noastra pentru cresterea economica si resursele necesare a fi ajustate pentru a pastra macroechilibrele vor fi dimensionate in perioada urmatoare, pentru ca ele sunt intr-o dinamica permanenta.
  • Noi ne vom adapta, vom pastra atat macroechilibrele cat si un raport optim, un raport adminisibil, un raport dezirabil intre ajustare si dezvoltare.
  • Dorinta de dezvoltare nu va afecta echilibrele macroeconomice stabilite.

Despre situatia din Grecia:

  • Noi speram ca in Grecia lucrurile sa se transeze intr-un mod profund democratic dupa aceste alegeri, in ceea ce priveste guvernarea si masurile asumate de noul executiv, asa incat speram ca Zona Euro sa se stabilizeze si sa se consolideze. Sigur Romania va beneficia de pe urma acestor evolutii nemaiavand de a face cu socuri externe.
  • Din punct de vedere macroeconomic suntem la nivel de stabilitate corespunzatoare.
  • Suntem pregatiti si cu masuri de rezerva in cazul unor socuri externe.
  • Stabilizarea situatiei din Grecia ne va creea si noua premise mai favorabile de evolutie buna pe viitor.

Despre rectificarea bugetara din iulie:

  • La ceea ce ne-am angajat vom respecta. Daca vor fi resurse in plus pentru alocare vom vedea la momentul rectificarii si le vom directiona inclusiv in zona pensiilor, repet, daca avem bani si daca tara dispune de asemenea resurse.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro