Flyerul Tariceanu traieste o zi (de Dan Tapalaga)

Vointa necontrolata de putere distruge luciditatea si simtul ridicolului. Sterge granita subtire dintre echilibru si paranoia. Falsifica istoria. Din fericire, ne amintim de conducatori altfel decit stabileste propaganda oficiala. Daca ne mai amintim.

Invazia fluturasilor tariceni este un afront la inteligenta romanilor si un scuipat pe obrazul ministrilor care au dus greul integrarii. Parazitind egoist Raportul de tara, premierul comite mai multe infractiuni din codul nescris al politicienilor. Prima si cea mai urita: egolatria pe bani publici. In cazul sau, infractiunea are si circumstante agravante.

Cita vreme s-a aflat in opozitie, PNL a infierat, pe buna dreptate, campaniile de imagine platite din buzunarul contribuabililor de guvernul Nastase. Prin urmare, adaugati la cazierul premierului si putina fatarnicie.

Daca ar fi dorit cu adevarat sa marcheze momentul Raportului de tara, asa cum se justifica noul Dincu al Cabinetului Tariceanu, Guvernul ar fi trebuit sa tipareasca fluturasi si afise spre folosul cetatenilor, nu al politicienilor. O campanie pe teme de integrare este oricind utila cita vremea ea ii ajuta pe cetateni sa inteleaga ce ii asteapta dupa intrarea in UE.

Daca premierul le spune, insa, pe banii lor, ca meritul integrarii ii apartine in exclusivitate, atunci avem de-a face cu un abuz. N-are decit sa se admire in oglinda pe banii lui Patriciu sau pe banii partidului.

Tariceanu se face vinovat apoi de uzurparea meritelor altora. Cele patru milioane de fluturasi si milionul de afise tiparite de Guvern, dominate exclusiv de poza premierului, induc falsa idee ca integrarea este doar opera sa. Or, Monica Macovei este, poate, singurul ministru care ar merita un afis de multumire.

Catarindu-se pe umerii ei si ai altora ca sa scoata apoi singur capul in afis, Tariceanu a colorat zimbetul sau optimist cu expresia ingratitudinii si mojiciei politice.

In mod firesc, ne intrebam ce o fi in capul lui Tariceanu? Putem avea mai multe raspunsuri imediate, dar incomplete. Poate fi incompetenta consilierilor sai, mereu gata sa-si probeze utilitatea slefuind statuia marelui conducator. Poate fi si un inceput de narcisism. Poate fi eterna competitie din Alianta.

Tariceanu se cazneste sa compenseze pierderile de imagine suferite de liberali, avind in vedere ca ministrii PNL au incasat toate steguletele rosii. Poate fi obsesia premierului de a-i lua fata presedintelui, teama ca Basescu va confisca si integrarea, si atunci a furat startul. Poate fi apoi viciu ascuns, saltul in paranoia, betia puterii, frica.

Deceniile de propaganda comunista au imprimat in constiinta elitei conducatoare o timpenie istorica: conteaza ceea ce pari, nu ceea ce faci si cu atit mai putin ceea ce esti. De cite ori nu v-au iritat timpanele notele de fals si neautentic din vocea politicienilor romani? Caderea in minciuna a ajuns defect national, iar mania grandorii, boala cronica.

Ne-au invatat dupa Revolutie cum sa risipim energii in fabricarea aparentelor, traditie istorica si tentatie irezistibila.

„Ati invatat poporul sa va iubeasca. De acum, o sa-l invatam sa ne iubeasca pe noi“, i-ar fi spus comunistii Regelui in zilele de dinaintea abdicarii. Dupa o jumatate de secol de minciuna elaborata stiintific, au aflat ca poporul uraste cu aceeasi intensitate cu care este invatat sa iubeasca.

Fluturasii domnului Tariceanu se mai numesc flyere, un barbarism importat din manualele de propaganda. Flyerul, ca si fluturasul adevarat, are viata scurta: traieste o zi si nu lasa nici o dira in istorie. Propaganda este un fel de antidepresiv al puterii disperate, un narcotic prizat in momente de cadere si neputinta.

Vasile Dincu a produs si el roiuri de fluturasi si hectare intregi de afise bune de ametit poporul. Ele i-au folosit insa exclusiv fostului premier, ajutindu-l sa traiasca la maxim betia puterii. Sa se simta El Insusi. Istoria are insa reguli simple si precise: retine doar faptele, iar din marea de vorbe pastreaza cel mult glumele reusite.

Pe afisul europeanului Nastase, latit patru ani peste harta Romaniei, au ramas doar termopanele si „matusa Tamara“.

Tariceanu bate insistent la portile neantului. Fortind indecent intrarea in cartea de istorie, va muri strivit intre copertele ei, la fel ca alti fluturasi care astazi se zbat in insectarul Parchetului.