FMI a aprobat a cincea revizuire a acordului cu Romania, deblocand 475 milioane de euro
Board-ul Fondului Monetar International (FMI) a votat vineri, in unanimitate, Scrisoarea de Intentie a Guvernului Romaniei, adoptata dupa formarea noului Executiv, se arata intr-un comunicat de presa al Guvernului Romaniei. Scrisoare reprezinta cea de-a cincea evaluare a Acordului de tip preventiv cu Romania. Concomitent, institutia financiara a aprobat disponibilizarea a inca 475 milioane euro din suma totala de 3,5 miliarde euro, informeaza Mediafax.
„Votul a aratat ca Guvernul este angajat in respectarea acordului cu FMI. In timpul dezbaterilor, membrii board-ului au transmis autoritatilor romane sa accelereze reformele structurale pentru a creste competitivitatea economiei. Au fost lucruri generale privind reformele structurale, consolidarea fiscala si politica monetara, care trebuie sa ramana in continuare prudenta in conditiile turbulentelor din zona euro”, a declarat reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, pentru agentia de presa citata.
Cea de-a cincea revizuire a fost ultima condusa de americanul Jeffrey Franks, care va fi inlocuit din aceasta vara de olandezul Erik de Vrijer.
Guvern: FMI a aprobat, in unanimitate, scrisoarea de intentie a Guvernului Romaniei
Comunicatul integral al Guvernului Romaniei:
Guvernul Romaniei anunta ca, astazi, Consiliul Director al Fondului Monetar International a votat – in unanimitate – Scrisoarea de Intentie a Guvernului Romaniei, adoptata imediat dupa formarea noului Executiv, pe 8 mai 2012. Aceasta scrisoare reprezinta cea de-a cincea evaluare a Acordului de tip preventiv cu Romania.
Acest vot reprezinta o validare solida din partea FMI pentru politica guvernamentala si transmite un semnal important pe plan international.
Scrisoarea de Intentie a fost apreciata in mod unanim, ceea ce este cu atat mai semnificativ din punctul de vedere al Romaniei.
In actualul context intern si international, acest semnal arata soliditatea directiei pe care Guvernul Romaniei o adopta in ceea ce priveste dezvoltarea economica si sociala.
Urmatoarea misiune de evaluare a institutiilor financiare internationale este programata sa aiba loc catre finele lunii iulie si inceputul lunii august 2012.
Acordul stand-by de tip preventiv incheiat cu FMI se desfasoara in perioada 2011-2013 si pune la dispozitia Romaniei 3,09 miliarde DST (circa 3,6 miliarde de euro la data acordarii primei transe). Romania nu a atras sume de la FMI in cadrul acestui aranjament.
Acordul cu FMI: Introducerea managementului privat la companiile de stat si privatizarea partiala
Principalul angajament din cadrul acordului il reprezinta introducerea managementului privat la companiile de stat si privatizarea partiala, in special prin listarea la bursa, sau vanzarea de pachete majoritare de actiuni. Astfel, statul roman a convenit cu FMI sa organizeze oferte publice pentru:
- 15% din actiunile Transgaz pana la 15 iunie;
- 15% din Romgaz pana la mijlocul lunii septembrie;
- 10% din Hidroelectrica pana la jumatatea lunii octombrie. Obiectivul privind vanzarea pachetului de actiuni la Hidroelectrica nu mai poate fi atins in termenul prevazut, din cauza intrarii companiei in insolventa.
Potrivit acordului, Romania ar trebuie sa urgenteze si pregatirile pentru vanzarea a 10% din titlurile Nuclearelectrica pana la sfarsitul acestui an.
Totodata, 20% din actiunile Tarom ar urma sa fie listate la bursa pana la finele acestui an, termen prevazut si pentru cedarea pachetului majoritar la CFR Marfa, potrivit scrisorii de intentie convenita cu FMI.
Guvernul s-a mai angajat sa vanda, pana in prima parte a anului viitor, o participatie majoritara la Electrica, precum si participatiile minoritare detinute de stat la filialele Electrica deja privatizate.
Tot in prima parte a lui 2013, Executivul va privatiza noul producator de energie care trebuie format, pana in iulie 2012, prin fuziunea centralelor Paroseni si Mintia si a celor patru mine viabile ale Companiei Nationale a Huilei.
Acelasi termen a fost stabilit pentru privatizarea noului producator de energie CE Oltenia, creat la mijlocul lunii mai prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari si Turceni. Elcen Bucuresti ar trebui de asemenea privatizata in 2013, informeaza Mediafax.
Alte angajamente din acordul cu FMI
- mentinerea deficitul bugetar cash in limita a 2,2% din PIB, in conditiile in care PIB-ul pentru acest an a fost revizuit, potrivit ultimei strategii fiscal-bugetare, in usoara scadere comparativ cu estimarea anterioara, de la 609,7 miliarde lei la 607,5 miliarde lei.
- mentinerea (de catre Guvernul Ponta) angajamentelor asumate de precedentele guverne privind reformele strucuturale. Executivul trebuie sa prezinte pana la finele lunii iunie proiectul de lege privind reforma in sanatate, care sa fie supus dezbaterii publice. Totodata, Guvernul a transmis FMI si ca va mentine taxa de clawback in industria farmaceutica, contestata de catre producatorii de medicamente.
- eliminarea treptata a pretului reglementat la gazele naturale pentru consumatorii industriali pana la sfarsitul anului 2014, perioada ce ar putea fi prelungita pana la finele lui 2015 daca vor exista diferente prea mari intre pretul mediu european si cel de import.
- infiintarea unei piete de tranzactionare a gazelor, care va fi dezvoltata de OPCOM si va fi operationala la 1 ianuarie 2013, urmata de vanzarea de actiuni la operatorul pietei de energie companiilor si poate si burselor de profil din regiune.
- majorarea pretului reglementat al energiei electrice cu 5% pana la sfarsitul lunii iunie atat pentru populatie, cat si pentru consumatorii industriali, si mentinerea in memorandumul cu FMI a calendarului de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc.
Acord de tip preventiv incheiat de Romania cu FMI este completat de o intelegere similara cu Comisia Europeana pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro.
Pe data de 14 iunie, Banca Mondiala a aprobat un memorandum de intelegere cu Romania in urma caruia institutia a pus la dispozitie o linie de credit de 1 miliard de euro.