Sari direct la conținut

FMI: Economia României ar putea urca cu 6% în 2021 și cu 4,8% în anul următor

HotNews.ro
Fondul Monetar International, Foto: Graeme Sloan / ddp USA / Profimedia
Fondul Monetar International, Foto: Graeme Sloan / ddp USA / Profimedia

FMI a revizuit la 6% creșterea economică a României pentru acest an și la 4,8% în 2022, potrivit raportului ”World Economic Outlook”, publicat marți.

Fondul a avansat chiar și o estimare pentru 2026, potrivit căreia PIB-ul României va urca cu 3,5%. E drept, aceste proiecții depind de situația economică din momentul în care sunt făcute, de multe ori datele fiind revizuite în lunile care urmează. Potrivit aceluiași raport, inflația ar urma să crească la 2,8% anul viitor urmând apoi să revină la 2,5% în 2022. Deficitul de cont curent, unul dintre dezechilibrele serioase care pun presiune pe finanțele publice, ar urma să coboare de la 5,1% în 2020 la 5% în 2021 și apoi la 4,7% anul viitor.

FMI mai arată în raport că economia mondială ar urma să urce cu 6% anul acesta pe fondul măsurilor de stimulare fără precedent luate pentru contracararea efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19). Revizuirea în creştere, de la un avans de 5,5% previzionat în urmă cu aproape trei luni, reflectă în mare parte îmbunătăţirea perspectivelor privind economia SUA, care ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 6,4%, cel mai rapid ritm din anii ’80, conform celui mai recent raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională. În ianuarie, FMI estima o expansiune a PIB-ului Statelor Unite de 5,1%, notează Reuters. Dacă previziunile FMI se vor realiza, va fi cel mai rapid ritm de creştere a economiei mondiale din 1976, dar vine după cel mai sever declin anual de după Al Doilea Război Mondial. Conform estimărilor FMI, PIB-ul global s-a contractat anul trecut cu 3,3%, după ce în ianuarie se previziona un declin de 3,5%.

„Redresarea cu viteze multiple este în desfăşurare în toate regiunile şi la nivelul tuturor grupelor de venituri, existând diferenţe semnificative în ritmul campaniilor de vaccinare, al nivelului sprijinului economic şi al factorilor structurali, cum ar fi dependenţa de turism”, se arată în raportul FMI.

Anul acesta, Statele Unite se vor alătura Chinei în recâştigarea nivelului PIB-ului de dinaintea pandemiei. Până la finalul anului trecut, China a recâştigat tot avansul economic pierdut în pandemie, apreciază instituţia financiară internaţională.

Totuşi, FMI atrage atenţia asupra gradului ridicat de incertitudine privind perspectivele economice şi că îmbunătăţirile ar putea fi cu uşurinţă afectate de alţi factori, în primul rând combaterea cu succes a pandemiei.

„Progrese mai ridicate ale campaniilor de vaccinare ar putea duce la îmbunătăţirea estimărilor, în timp ce noi variante rezistente la vaccin ar putea duce la o revizuire semnificativă în scădere”, avertizează FMI.

Un alt risc ridicat îl reprezintă persistenţa politicilor acomodative ale băncilor centrale, în special în SUA. Ratele dobânzilor pe termen lung au crescut semnificativ din ianuarie în întreaga lume, deoarece participanţii pe piaţă îşi revizuiesc aşteptările privind momentul în care Rezerva Federală a SUA începe normalizarea politicii monetare, se arată în raportul FMI.

Citește aici varianta integrală aRaportului FMI.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro