FMI reface prognoza economica a Romaniei, estimand o contractie de 0,5% in 2010
Prognoza cu privire la evolutia economiei romanesti in 2010 a fost revizuita in scadere pentru a doua oara in mai putin de o luna, de la un avans de 0,8% din PIB, la o contractie de 0,5%, se arata intr-un interviu al lui Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, publicat pe pagina de internet a institutiei. Acesta estimeaza ca economia va reveni pe crestere in 2011.
„Faptul ca economia europeana isi revine mai incet decat alte regiuni afecteaza Romania. Intoarcerea economiei la cresterea economica pozitiva este intarziata si oarecum mai slaba decat am anticipat initial. In consecinta, ne-am revizuit in scadere prognoza economica de la 0,8% din PIB la -0,5% pentru anul 2010. Cresterea economica va reveni in 2011”, a declarat Jeffrey Franks.
In ceea ce priveste programul de austeritate al autoritatilor romane, seful misiunii FMI in Romania a precizat ca deficitul ar fi urcat la aproximativ 9% din PIB daca executivul nu ar fi luat nicio decizie.
„O masura atat de serioasa era necesara. Au existat o serie de posibilitati din care politicienii ar fi putut alege insa a fost decizia lor sa se bazeze exclusiv pe reduceri de cheltuieli”, a spus Jeffrey Franks. El a mai precizat ca FMI a prezentat mai multe propuneri care vizau un mix intre cresterea veniturilor si scaderea cheltuielilor, insa presedintele, premierul si ministrul de finante, sustinuti de tot cabinetul, au decis sa se bazeze pe reducerea cheltuielilor publice.
- Jeffrey Franks: Sistemul bancar romanesc este bine capitalizat
Jeffrey Franks a mai spus ca situatia din Grecia nu a avut efecte directe puternice asupra Romaniei, insa acest lucru sporeste riscurile la adresa tarii noastre. El a adaugat ca sistemul bancar romanesc este bine capitalizat, inclusiv institutiile de credit cu capital elen.
„Capitalizarea medie a bancilor romanesti este in prezent de 14%, cu mult peste nivelul minim de 8%, astfel incat bancile au capitalul pe care le pot baza in caz de nevoie. Exista mai multe banci elene care opereaza in Romania. Dar, din nou, aceste banci sunt bine capitalizate, supravegheate indeaproape, iar noi nu vedem efecte negative semnificative in ceea ce priveste aceste banci”, a declarat oficialul FMI.
La mijlocul lunii aprilie, FMI a revizuit in scadere prognozele de crestere economica a Romaniei, de la 1,3%, cat fusese prognozat initial, la 0,8%. Reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasesecu, a avertizat ca revizuirea in scadere a cresterii economice va avea repercusiuni si asupra incasarilor bugetare, ceea ce presupune un efort suplimentar pentru pastrarea tintei de deficit bugetar.