Sari direct la conținut

FMI și-a redus estimarea pentru economia României din 2019 la 3,1%

HotNews.ro
FMI, Foto: FMI
FMI, Foto: FMI

Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează, în cel mai recent „World Economic Outlook”, din aprilie 2019, că economia României va crește cu 3,1% anul acesta, sub estimarea de 3,4% din octombrie 2018, potrivit Mediafax.

De asemenea, instituția apreciază că, anul viitor, economia României își va continua ritmul lent, înregistrând o creștere de 3%, comparativ cu acest an, proiecție pe care și-o menține până în 2024.

Rata anuală a inflației este prognozată la 3,5% la finele acestui an, în creștere de la 2,8% cât estima în octombrie, și la 3% la finele anului viitor.

„Pentru alte economii din regiune (Europa – n.red.) cu ritmuri de creştere robuste în ultimii ani, precum Polonia şi România, creşterea este aşteptată să se tempereze până la aproximativ 3%, pe termen mediu, reflectând diminuarea stimulentelor provenite din fonduri europene și a politicilor favorabile”, subliniază raportul FMI.

Instituția mai prognozează un deficit de cont curent de 5,2%, în creștere de la 3,4% în octombrie și de 4,6% anul trecut, iar pentru anul viitor susține că va ajunge la 4,8%, continuând să se mențină pe termen mediu la 3,5%.

În schimb, FMI și-a menținut estimarea privind rata șomajului la 4,8%, iar pentru anul viitor a înaintat o prognoză de 4,9%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro