Folosirea tabletelor antifraudă la prezidentiale, la mâna Comisiei de anchetă a parlamentului. Șef STS: Sunt sigilate după o solicitare foarte clară a comisiei. I-am rugat să înțeleagă că timpul se scurge
Prim-adjunctul STS, Ionel-Sorin Bălan a afirmat, marți, că în prezent, tabletele destinate introducerii datelor votanților în secție sunt sigilate și nu pot fi folosite, fiind obiectul anchetei Comisiei parlamentare, informează Mediafax. STS încearcă să facă disponibile sistemele informatice până la prezidențiale, a spus acesta.
Întrebat dacă membrii comisiei parlamentare au verificat datele din tabletele ce vor fi folosite la vot, prim-adjunctul STS, Generalul Ionel-Sorin Bălan a răspuns: „Exact așa am rugat și comisia să aibă amabilitatea de a înțelege că timpul se scurge, noi nu am accesat terminalele, tabletele respective pentru că avem o solicitare foarte clară din partea comisiei de anchetă, de asemenea și sistemele informatice sunt sigilate, ca atare în momentul de față nu putem să lucrăm pe aceste sisteme. Este necesar ca în perioada următoare să se ia o decizie și aceste sisteme să poată fi folosite”.
Acesta a mai precizat că decizia de a da în folosință tabletele o poate lua doar Comisia de anchetă și că un termen rezonabil pentru acest lucru ar fi maxim trei luni.
„Un timp rezonabil este trei luni, dar nu mai sunt trei luni, o să încercăm și o să reușim să facem disponibile sistemele informatice și în perioada aceasta(…) Nu se pune problema de a nu le îndeplini pentru că eu cunosc foarte bine capabilitățile și capacitățile personalului pe care îl conduc”, a mai completat acesta, la finele Comisiei de anchetă din parlament pentru fraudarea alegerilor din 26 mai.
Înaintea conducerii STS a fost audiat în comisia de anchetă directorul Institutului Național de Statistică (INS) Tudorel Andrei. Acesta a declarat că au existat inadvertențe în centralizarea voturilor, însă acestea nu au afectat în niciun fel rezultatul final al alegerilor.
Înaintea vacanței parlamentare, Comisia de anchetă pentru posibile fraude la europarlamentare a audiat-o pe fostul ministru de Interne Carmen Dan. Ea a declarat că Serviciul de Telecomunicaii Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de AEP.
Săptămâna viitoare ar urma să fie audiați de Comisie și fosta conducere a Autorității Electorale Permanente.