Sari direct la conținut

Fondul de protectie a victimelor strazii a platit despagubiri de aproximativ 30 de milioane lei in 2012, mai mult decat dublu decat in 2011

HotNews.ro

Fondul de Protectie a Victimelor Strazii (FPVS), organism de plata a despagubirilor persoanelor care au suferit prejudicii in urma unor accidente de masini neasigurate sau neidentificate, a platit in 2012 despagubiri de aproape 30 de miloane de lei, comparativ cu plati in valoare de aproape 13 milioane lei in 2011, a declarat sambata Sorin Greceanu, directorul general al Fondului, in cadrul unui seminar dedicat asigurarilor. Este o crestere fantastica in special pe zona de vatamari corporale sau deces, in 2012 aproape 90% din plati fiind pentru vatamari corporale si deces.

Cresterea este motivata de oficialii FPVS prin faptul ca asiguratii sunt mai bine informati, dar si de aparitia unor avocati specializati care vaneaza aceste cazuri si majoreaza nivelul pretentiilor la sume nerealiste. Aceasta in conditiile in care limitele de despagubire in cazul vatamarilor corporale au crescut de la an la an ajungand in 2012 la 5 milioane de euro.

„Noi platim despagubiri in trei luni. Daca cumva, in cele 90 de zile, vinovatia nu este clara, nu a fost stabilita, nu a fost emis rechizitoriu din partea procuraturii privind circumstantele accidentului, s-ar putea sa mai dureze un pic. Dar presupunand ca aceste lucruri s-au creat, in trei luni isi primeste banii, iar aceste 90 de zile, sunt mentionate prin directiva europeana”, a spus Sorin Greceanu, in cadrul unui seminar dedicat asigurarilor organizat de catre UNSAR (Uniunea Nationala a Asigurarilor).

Acesta a mai spus ca la sfarsitul anului trecut, dupa efectuarea platilor cu despagubirile, Fondul avea in cont 84 de milioane lei (circa 20 de milioane euro).

In ce situatii se pot acorda despagubiri prin Fondul de Protectie:

1. Vehiculul vinovat a ramas necunoscut;

– se acorda despagubiri numai pentru vatamari corporale sau deces.

– daca vatamarile corporale necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se acorda despagubiri si pentru daune materiale din care se scade o fransiza de 500 euro.

2.Vehiculul vinovat nu avea o asigurare RCA valabila la data accidentului;

– se acorda despagubiri atat pentru daune materiale, cat si pentru vatamari corporale sau decese.

Fondul de Protectie a Victimelor Strazii (FPVS), organism de plata a despagubirilor persoanelor care au suferit prejudicii in urma unor accidente de masini neasigurate sau neidentificate, a fost constituit in baza prevederilor art.25 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare si supraveghere a asigurarilor, fiind reglementat de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Veniturile FPVS provin din contributia companiilor de asigurari care emit RCA pe teritoriul Romaniei, contributie din valoarea fiecarei prime RCA incasata. Pentru acest an, contributia asiguratorilor RCA la acest fond este de 1% din primele de raspundere civila auto incasate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro