Sari direct la conținut

Fondul Proprietatea a contestat in instanta schimbarile impuse de Ministrul Lucian Sova in Consiliul de Administratie al Postei Romane

HotNews.ro
Intalnire intre oficiali ai Fondului Proprietatea si Ministrul Comunicatiilor, Foto: MCSI
Intalnire intre oficiali ai Fondului Proprietatea si Ministrul Comunicatiilor, Foto: MCSI

„Fondul Proprietatea a contestat in instanta schimbarea ultimilor trei membri din Consiliul de Administratie al Postei Romane, care fusesera numiti conform legislatiei privind guvernanta corporativa in intreprinderi.”, au precizat luni pentru HotNews.ro reprezentantii Fondului Proprietatea. Ministrul Comunicatiilor, Lucian Sova, a convocat luna trecuta Adunarea Generala a Actionarilor (AGA), care a decis revocarea a trei membri: Dante Stein, Bogdan Matei si Bogdan Patriniche, acuzati de management defectuos care a condus la acumularea de datorii mari intr-o perioada scurta de timp. Dante Stein ii scrisese Ministrului Sova ca Posta se se afla in iminenta incapacitate de plata.

Informatia ca Fondul Proprietatea ar fi contestat in instanta schimbarile in CA al Postei Romane impuse de Ministerul Comunicatiilor a fost prezentata in cursul acestei zile si de Profit.ro.

Contactati luni de HotNews.ro, oficialii Ministerului Comunicatiilor au precizat ca: Urmare a solicitarii dumneavoastra inregistrata la Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale cu numarul nr. 1526/23.10.2017 va transmitem ca nu avem informatii in acest sens avand in vedere ca Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale nu a primit nicio notificare de la Fondul Proprietatea.

Ministerul Comunicatiilor a anuntat in 28 septembrie 2017 ca AGA a decis revocarea a trei membri: Dante Stein, Bogdan Matei si Bogdan Patriniche. De asemenea, mandatul lui Horia Bud a ajuns la final. Membri provizorii in CA au fost numiti Adrian-Daniel Gavruta – secretar general adjunct in Minister si Carmen-Mihaela Danet – director general al Directiei Generale Economice din Minister.

Schimbarea a fost solicitata de Ministrul Comunicatiilor, Lucian Sova:

  • „Mi s-a parut extrem de degradant sa scrii Ministrului ca, o companie cu 25.000 de angajati, care duce si pensiile, se afla in situatia de a intra in incapacitate de plata la 15-16 septembrie, daca nu intervine pe langa Guvern pentru a gasi o solutie de modificare a Codului Fiscal si amanarea platii datoriilor. Deschidem imediat o noua procedura de selectie pentru tot Consiliul de Administratie si suntem pregatiti sa facem fata si unor posibile confruntari in justitie cu cei care se simt afectati de masurile luate astazi”, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Lucian Sova, inainte ca schimbarile sa fie facute in AGA Postei Romane.

Pentru detalii citeste: EXCLUSIV/UPDATE Statul a schimbat joi patru din cei sase administratori ai Postei Romane: Vom demara imediat procesul de selectie pentru toti membrii din CA si suntem pregatiti si pentru confruntari in justitie

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro