Fondul Proprietatea, ultimele minute inaintea listarii: chibiti, pompe, trambuline media
Cititi mai jos despre zumzetul din predeschiderea sedintei bursiere, buluceala ordinelor in piata pentru a-si lua fata si dimensiunea primelor pachete scoase la vanzare si anuntate la cumparare, profiluri de chibiti de pe forumurile de bursaci ori cat de generoasa a fost trambulina asigurata de presa bebelusului FP in prima sa zi de bursa. Acum, dupa lansarea bulgarelui, nu ne ramane decat sa asteptam investitorii de calibru (din cei care n-au reusit din cauza agendei incarcate sa ia inca actiuni FP) cu paine si sare ori macar prima avalansa de investitori chinezi cu valize doldora (sa speram ca nu de… alti chinezi).
Toata lumea spera ca FP va rupe gura targului la bursa. Ziare de specialitate, brokeri, reprezentanti ai societatii de administrare Templeton si-au dat coate in ultima vreme facand galerie anticipat pentru meciurile viitorului blue-chip al BVB-ului. Sa vedem cum s-au desfasurat ostilitatile in sfertul academic dinaintea demararii primelor tranzactii, intre 9.45 si 10.
Ora 9:45. Deschiderea potentiala este de 0,6 lei, cu un volum al schimburilor la aceast nivel de pret de 4, 08 milioane actiuni. Investitorii si speculatorii deopotriva raman inca prudenti. Exista un glumet care a introdus un ordin de cumparare de 1,15 lei pentru colosalul pachet de… 1000 actiuni dar si un pachet consistent de 6,6 milioane actiuni la vanzare pentru 0,6 lei/actiune. Cumparatorii stau inca la cutie, totalul ordinelor reprezinta 6,1 milioane actiuni in timp ce vanzatorii se afiseaza cu 68 milioane actiuni pe toate palierele de pret. Micii speculatori de pe forumul AGF care urmaresc si ei desfasurarea ostilitatilor pe platformele brokerilor au chef de glume. “1000 in Bid la 1,15 lei, mama cata pasiune” zice Catalin-68. “De aia nu imi lua ordinul meu de 14 miliarde actiuni face haz Eugen. “Cica e cantitate insuficienta”…
Ora 9:50 Deschiderea potentiala e tot 0,6 lei, cu 10,1 milioane actiuni schimbate la acest pret. A aparut inca un glumet care introduce un ordin de cumparare a 3000 actiuni la… 4,5 lei/actiune. Cineva il sustine cu inca 100 de actiuni la cumparare plasate insa la 1,2 lei. Genul asta de ordine la preturi fanteziste au uneori scopul de a deruta micii investitori care nu vad piata in adancime impiedicandu-i sa isi faca o idee despre nivelul real la care se vor face schimburile cu actiuni la deschidere. Pe AGF incep sa apara primele “pompe” optimiste. “Pregatiti-va de o zi magnifica cu super lichiditate, o sa inchida gura multor carcotasi” spune nick-ul Grimlin. “Hai ca vine Mobius si el ia pe toate-dupa aia stam cu bonuri de ordine” il incurajeaza “stef_nic”. “Parca e adunarea bildenbergilor azi pe AGF” concluzioneaza Madac.
Ora 9:55. Nu sunt multe noutati. La 0,6 lei/actiune s-ar schimba in acest moment 15,9 milioane actiuni. Tot 68 milioane actiuni sunt afisate pe toate palierele la vanzare, fata de 6,3 milioane la cumparare.
Ora 10:00! A inceput! In primele secunde se tranzactioneaza 22 mil actiuni la preturi cuprinse intre 0,6020 lei si 0,6100 lei. Cum se vede, cei care se afisau cu preturi la cumparare de peste 0,7 lei in predeschidere si-au retras in ultimul moment ordinele de cumparare. Agitatia e maxima, unele platforme de tranzactionare mai cad temporar din cauza suprasolicitarii, brokerii nu mai fac fata telefoanelor primite de la investitori, motiv care il face pe forumistul Marianr sa exclame cu naduf “fiv-ar platformele ale dreq si tranzactionarea voastra prin telefon in 2011”. E 10:04, spiritele incep incet-incet sa se calmeze, schimburile cu actiuni totalizeaza acum 30 mil actiuni, echivalentul a 18 milioane lei, iar culoarul de variatie al preturilor este in acest moment 0,6-0,62 lei.
- Un interes bine stimulat
Orice se poate spune despre listarea FP, numai ca nu a generat un bombardament mediatic asupra potentialilor interesati-nu! Ziarul Financiar a facut chiar o sectiune speciala “listarea FP”, de unde luni puteati afla de pilda ca despre fericitul eveniment a relatat chiar si un… blog afliat Financial Times! Chiar in ziua listarii citesc ca Franklin Templeton isi va exercita optiunea de a cumpara actiuni chiar de miercuri (actionarii FP au aprobat rascumpararea a pana la 10% din actiuni la un pret cuprins intre 0,2-1,5 lei pana in martie 2012, in scopul sustinerii cotatiilor). Mesaj implicit: stati linistiti la locurile voastre, ca aveti cui vinde! Sa vedem daca nu cumva pachetele scoase la vanzare vor depasi in cateva luni potentialul de rascumparare al Fondului la un pret decent (oricum pachetele rascumparate de FP vor fi monitorizate atent de cei interesati de un potential de exit).
Toti brokerii s-au calcat pe bataturi bombardand investitorii cu rapoarte super-optimiste, din care cei care nu cumparasera actiuni in decembrie, la maxim 0,55 lei, inainte de suspendarea tranzactiilor la Depozitar, erau invitati sa bata din buze a paguba deoarece cotatiile urmeaza sa ajunga musai in urmatorul an la 0,8-0,9 lei. Ma intreb insa de ce oare n-au abundat astfel de rapoarte cu invitatii la cumparare in 2008, cand o actiune FP se cumpara si cu 0,09 lei? Ca principiu, atunci cand toata lumea debordeaza de optimism, cine trebuia sa cumpere a cam luat; sa vedem cine vine din spate sa asigure actualul nivel de pret.
Citeste si alte articole similare pe blogul lui Cristian Dogaru