Fondul Proprietatea va fi listat la bursa la sfarsitul anului 2008
Fondul Proprietatea ar urma sa fie listat la bursa pana la sfarsitul acestui an, daca etapele premergatoare listarii vor decurge conform previziunilor autoritatilor, a declarat miercuri presedintele Consiliului de Supraveghere a Fondului, Emil Negut. Anterior listarii, in martie-aprilie trebuie sa fie finalizate procedurile de selectare a consultantului financiar in vederea desemnarii administratorului Fondului. Administratorul va fi selectat cel mai tarziu in luna octombrie, dupa cum a declarat Negut.
Pana in prezent, 37 de societati si-au aratat interesul sa administreze Fondul Proprietatea, insa numarul acestora ar putea creste in perioada urmatoare, potrivit presedintelui Fondului. Calendarul stabilit pentru parcurgerea etapelor necesare in vederea listarii arata ca guvernul va stabili prin hotarare conditiile de lansare si derulare a ofertei publice pentru listarea la bursa , in lunile mai-iunie, iar administratorul de fond va fi selectat de catre o comisie formata prin decizie a premierului.
Contractul de consultanta pentru selectia administratorului de fond va fi derulat, conform calendarului Fondului Proprietatea, in intervalul aprilie-mai, iar hotararea de guvern privind selectia administratorului, cu aprobarea caietului de sarcini, are ca termen limita de initiere, avizare si publicare luna august 2008. Consultantul financiar al Fondului Proprietatea va fi selectat cel mai tarziu in luna aprilie, iar activele incluse in portofoliul Fondului Proprietatea vor fi evaluate pe parcursul primului semestru, conform calendarului de listare la Bursa a Fondului, stabilit pentru prima jumatate a acestui an.
Guvernul mai trebuie sa decida, pana la finalul primului trimestru din 2008 si cota oferita de Ministerul Economiei si Finantelor in oferta publica de vanzare a actiunilor emise de Fondul Proprietatea. Pana la sfarsitul lunii iulie vor fi selectate atat intermediarul pentru listare, cat si banca depozitara/custodele, vor fi emise reglementarile specifice ale Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM) si va fi pregatita documentatia de inregistrare la CNVM si la Bursa. In acelasi interval vor fi elaborate prospectele de inregistrare la CNVM si de listare si va fi pregatita camera de date pentru listare.
Consultantului financiar va fi selectat dintre ofertantii trecuti de etapa preselectiei, respectiv societatile Mercer si Schroders Investment Management, ambele din Marea Britanie, si asocierea formata din Industrie und Finanzkontor Etabl.(Liechtenstein) si Independent Capital Management. Statul, reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor, este actionar majoritar al Fondului Proprietatea, iar numarul persoanelor private, a ajuns, la inceputul lunii februarie, la 2.820.
Fondul are in portofoliu 88 de societati comerciale si un capital social de peste 14,2 miliarde lei. Creat ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, Fondul Proprietatea a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, in decembrie 2005.