Sari direct la conținut

Fondul Proprietatea vrea sa vanda in acest an participatii la companii de gaze si electricitate

HotNews.ro

Fondul Proprietatea (FP) intentioneaza sa vanda in acest an o parte din actiunile detinute la companii de gaze naturale sau electricitate, a declarat Greg Konieczny, managerul FP, citat de Mediafax. Cele mai importante detineri ale FP sunt la companii din domeniul energiei electrice si al gazelor naturale, precum Enel Distributie Muntenia, GDF Suez Energy Romania, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, OMV Petrom, Transgaz si Romgaz.

„Daca ma intrebati pe mine, tot ce avem este de vanzare. Intentionam sa exploram posibilitatile de a vinde participatii in acest an. Sunt companii din sectorul gazelor si electricitate, distribuitori si furnizori. Vom face un anunt cand va fi cazul”, a declarat Konieczny.

Totodata, el a mentionat ca termenul pentru listarea FP pe bursa din Varsovia a ramas prima jumatate a anului in curs, desi procesul este incetinit de discutiile avute cu CNVM pe tema legislatiei.

„Varsovia a fost cea mai dinamica bursa din ultimii ani si asta cautam noi pentru FP. Succesul nostru aici, in Romania, nu poate veni decat daca piata se dezvolta”, a spus el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro