Fonduri europene: Ministerul Transporturilor se lauda ca a primit aprobare de finantare de la UE pentru 2,6% din totalul fondurilor destinate infrastructurii
Dupa o intarziere de doi ani, Autoritatea de management din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii a primit unda verde din partea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor nerambursabile in valoare de 4,7 miliarde de euro. De acum inainte, Ministerul Transporturilor nu mai are nicio scuza pentru faptul ca nu reuseste sa acceseze banii europeni.
„In sfarsit, autoritatea de management din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si cele doua unitati de implementare din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) si CFR au terminat procedurile de auditare si toate documentele au fost trimise la UE, care ne-au informat ca sunt in regula. Pot spune ca relatia cu UE poate sa se desfasoare normal, dar e pacat ca acest lucru se intampla abia dupa doi ani”, a declarat ministrul transporturilor, Radu Berceanu.
Sectorul transporturi sta cel mai prost din punct de vedere al accesarii fondurilor, desi infrastructura este marea beneficiara a banilor europeni, avand la dispozitie cea mai mare suma care trebuie accesata pana in 2013.
Uniunea Europeana a aprobat plata a 125 de milioane de euro pentru doua proiecte de infrastructura- autostrada Cernavoda-Constanta si centura Constantei, a anuntat Berceanu. Aceasta suma reprezinta doar 2,6% din totalul fondurilor de care poate beneficia sectorul transporturi. „Poate ca in alte tari aceasta suma este mare, in schimb, pentru Ministerul Transporturilor, este o suma mica. Avem mai multe proiecte care sunt in diverse stadii si pentru care speram sa obtinem aprobari de la UE pana la sfarsitul acestui an”, a precizat Berceanu.
Potrivit situatiei la 30 iunie 2009 a depunerii si aprobarii de proiecte, in transporturi, nu a fost platit, efectiv, niciun euro, fiind contractate doar 12 proiecte, in valoare de 321 milioane de lei.
Autostrada Cernavoda-Constanta va beneficia de o finantare europeana in valoare de 71 de milioane de euro, iar celelalte 53 de milioane de euro vor fi folosite catre centura Constanta.
Cele doua proiecte costa circa 600 de milioane de euro, din care 338 milioane de euro vin de la BEI, 136 milioane de euro de la bugetul de stat si restul de 125 milioane de la UE.
Berceanu sustine ca in mai 2011, se va putea circula intre Bucuresti si Constanta doar pe autostrada.