Fonduri publice pentru prieteni privati
Alesii PNL si PC si-au luat partea leului la distribuirea sumelor alocate de CJ Hunedoara pentru consiliile locale, in timp ce primariile conduse de reprezentanti ai PSD vor primi sume insignifiante si insuficiente pentru dezvoltarea comunitatilor locale.
Unii dintre edilii social-democrati sustin ca administratia judeteana trebuie sa distribuie fondurile, conform legii, pentru co-finantarea proiectelor de infrastructura si a celor realizate cu fonduri europene.
Astfel, municipiul Brad, condus de un social-democrat, a primit 100.000 RON, in timp ce comuna limitrofa orasului, Criscior, al carui primar este liberal, a primit nu mai putin de 900.000 RON, adica de 9 ori mai mult.
Banii, samanta de scandal
Conform Legii finantelor publice locale, 20 la suta din fondurile alocate prin CJ catre unitatile administrativ-teritoriale sunt la dispozitia forului de conducere judetean. Restul de 80 la suta se impart de Finantele Publice pe baza unei formule unice la nivel national.
Legea prevede ca cele 20 de procente ar trebui alocate de Consiliul Judetean pentru finantarea unor lucrari edilitare sau co-finantarea proiectelor din bani europeni.
Conducerea administratiei judetene a propus impartirea banilor fara sa tina seama de aceasta prevedere legala, ceea ce i-a nemultumit pe cativa edili si consilieri judeteni. “Aceste sume trebuiau alocate pe baza unor proiecte edilitare pentru ca sunt destinati finantarii sau co-finantarii acestor proiecte.
Conducerea CJ a tinut, insa, mai mult cont de prietenii politice decat de lege”, a declarat consilierul judetean PSD Ioan Rus.
“Eu am primit doar 100.000 RON. Bani total insuficienti pentru municipiul Brad. Anul acesta am nevoie, numai pentru co-finantari, de peste 200.000 RON pentru un program Samptid si alte 500.000 RON pentru co-finantarea unei instalatii de sortare a gunoiului menajer.
Este inadmisibil cum s-a gandit presedintele Consiliului Judetean, Mircea Molot (PNL), sa imparta banii”, a declarat primarul PSD al municipiului Brad, Florin Cazacu.
Nici partenerii de alianta ai liberalilor nu sunt multumiti de felul in care au fost impartiti banii. Primarul PD al municipiului Hunedoara, Nicolae Schiau, este suparat ca nu a primit nici un leu in afara de cei repartizati prin formula de calcul. “Este revoltator. Este clar ca nu se judeca cu aceeasi unitate de masura. Vina este, insa, si a consilierilor nostri plecati din Hunedoara.
La urmatoarea sedinta de BP de la PD voi pune problema. Nu se mai poate. Consiliul Judetean a devenit o masina de vot”, sustine edilul.
Fonduri pentru amicii de partid
In timp ce localitatile conduse de reprezentanti ai PD sau PSD, care au accesat fonduri europene pentru proiecte de infrastructura, nu au primit bani suficienti de co-finantare, li-beralii nu se pot plange.
Un exemplu elocvent este municipiul Deva, condus de primarul Mircia Muntean, care este si presedinte al filialei liberalilor, care nu a accesat nici un euro din fonduri europene si, cu toate astea, a primit 700.000 RON. In schimb, municipiile Hunedoara sau Orastie, conduse de edili PD, nu au primit nici un leu, desi au nevoie de fonduri pentru co-finantarea proiectelor locale.
Intr-un clasament al fondurilor alocate de Consiliul Judetean, pe primul loc se afla primarii PNL cu 4.731.000 RON, pe locul doi PC – cu 2.500.000 RON pentru doar trei primarii, pe locul trei PD – cu 1.960.000 RON, iar pe ultimul loc PSD – cu 1.800.000 RON. Desi am incercat sa aflam si parerea conducerii CJ referitor la aceasta situatie, nu am reusit acest lucru.
Nici presedintele institu-tiei, Mircea Molot, nu a raspuns la telefonul mobil si nu a putut fi gasit la birou pentru a explica pe ce criterii au fost impartite fondurile catre comunitatile locale.
Printre primarii fara trecere la presedintele CJ se numara edilii din Hu-nedoara, Orastie, Brad, Dobra, Lucoiul de Jos, Orastioara de Sus, Geoagiu, Blajeni, Bosorod, Bretea Romana, toti reprezentanti ai PD si PSD, care au primit sume modice sau nu au primit nici un ban. La celalalt pol se afla cateva localitati cu care Mircea Molot s-a aratat deosebit de generos.
Este vorba de Deva (PNL)- 700.000 RON, Vulcan (PC) – 500.000 RON, Aninoasa (PD) – 600.000 RON, Hateg (PNL) – 500.000 RON, Simeria (PNL) – 200.000 RON, Uricani (PC) – 1.900.000 RON, Criscior (PNL) – 900.000 RON.