Fost membru Phoenix, după recitalul trupei la nunta lui Simion: „A cânta la o nuntă, chiar dacă te numești Phoenix, nu-i o rușine, dar acum e ceva putred la mijloc!”
Recitalul actualei trupe Phoenix condusă de Nicu Covaci la nunta liderului AUR George Simion, văzut de mulți ca un apropiat al narativelor de propagandă rusești, nu a picat bine pentru unii foști membri sau colaboratori al formației.
Josef Kappl, basist și membru a formației în numeroase perioade, a ieșit sâmbătă și l-a s-a delimitat de decizia luată de Nicu Covaci.
De ce crede Josef Kappl că Phoenix nu trebuia să cânte la nunta lui George Simion
Acum, Josef Kappl vine și detaliază de ce consideră că a cânta la nunta lui Simion a fost un gest greșit.
„A cânta la o nuntă sau la o înmormântare, chiar dacă te numești Phoenix, nu-i nici o rușine! Dar dacă această nuntă este a unuia cu niște vederi asupra lumii, care intră în conflict cu filozofia și mesajul muzicii pe care o faci și acesta e din întâmplare și un politruc, iar tu accepți să-i cânți pentru bani, atunci e ceva putred la mijloc!”, a spus Kappl pentru publicația Santinela.net
„În acest caz a fost foarte necesar să intervin prompt pentru a elimina orice asociere a evenimentului cu persoana mea, fiind vorba de numele Phoenix, al cărui membru am fost!”
„Realizările trupei Phoenix, aici mă refer la anii ‘70 când s-au creat capodoperele marcante pentru istoria rockului românesc, nu sunt ale unei persoane ci ale unui grup mare alcătuit din muzicieni, textieri, poeți și filozofi.”
Vezi și: