Sari direct la conținut

Fostul șef de la Combaterea Spălării Banilor Laurenţiu Baranga, care și-a falsificat diploma de Bacalaureat, trimis în judecată / Acuzațiile pe care i le aduc procurorii

HotNews.ro
Laurentiu Baranga, Foto: Hotnews
Laurentiu Baranga, Foto: Hotnews

Fostul șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, care ș-a falsificat diploma de Bacalaureat, reușind să ajungă în funcții importante și chiar profesor universitar și coordonator de doctorate, a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind arestat la domiciliu.

Laurențiu Baranga a fost trimis în judecată pentru patru infracțiuni continue de înșelăciune, o infracțiune simplă de înșelăciune, (parte civilă Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor), două infracțiuni de fals în declarații, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și o infracțiune de uz de fals în formă continuată (două acte materiale).

Baranga este acuzat că și-a falsificat diploma de Bacalaureat, folosind acest document în ascensiunea sa în carieră.

Acuzațiile pe care i le aduc procurorii:

  • 1. Ar fi indus și menținut în eroare Universitatea „Valahia” din Târgoviște, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă modificat succesiv printr-un număr de 18 acte adiționale (din 2012 până în 2020), prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și ulterior desființate de către instanța de judecată încă din anul 2016, actele adiționale producând efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu suma de 608.000 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate pe durata valabilității contractului individual de muncă.
  • 2. Ar fi indus și menținut în eroare Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă, prin completarea Fișei de îndeplinire a standardelor universitare cu mențiuni care atestă în mod nereal absolvirea de studii universitare de licență și doctorat, în condițiile în care actele de studii au fost desființate de către instanța de judecată încă din anul 2016, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu suma de 36.146 lei, reprezentând cuantumul total al drepturilor bănești primite ulterior sentinței penale nr.1605/29.06.2016 (inclusiv contribuțiile angajatorului).
  • 3. Ar fi indus și menținut în eroare Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat cu ocazia încheierii contractului individual de muncă modificat succesiv printr-un număr de 7 acte adiționale (din 2013 până în 2019), prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și ulterior desființate de către instanța de judecată încă din anul 2016, actele adiționale producând efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu suma de 496.062 lei reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcției deținute fără drept, compusă din suma de 393.123 lei reprezentând contravaloarea salariilor brute plătite inculpatului și încasate de acesta fără drept, aferente perioadei 01.07.2009–30.09.2016 și respectiv suma de 102.939 lei reprezentând contravaloarea celor reținute și plătite de instituție cu titlu de contribuții, aferente perioadei 01.07.2009–30.09.2016.
  • 4. Ar fi indus și menținut în eroare Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București cu ocazia încheierii contractului individual de muncă pentru perioada 06.10.2015–30.09.2016 și contractului individual de muncă pentru perioada 03.10.2016–30.09.2017, ambele având ca obiect angajarea în funcția de conferențiar universitar, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și ulterior desființate de către instanța de judecată încă din anul 2016, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu suma de 9.856 lei reprezentând venituri de natură salarială încasate.
  • 5. Ar fi indus în eroare Ministerul Finanțelor Publice, care a înaintat Guvernului documentația necesară numirii sale în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prin prezentarea și atestarea îndeplinirii condițiilor necesare numirii în funcția de președinte al acestei instituții, inclusiv a faptului că este licențiat, deși actele de studii îi fuseseră anulate de către instanță, fapt ce a condus la prejudicierea Oficiului cu suma totală de 21.751 lei reprezentând drepturi bănești (salariu și contribuții) aferente perioadei 04.09.2020–08.10.2020, urmare a numirii sale în funcția menționată.
  • 6. Ar fi utilizat de două ori duplicatul diplomei de doctor, în condițiile în care aceasta din urmă a fost desființată de către instanța de judecată încă din anul 2016. Prima dată cu ocazia încheierii contractului de muncă cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, având ca obiect desfășurarea activității de profesor universitar la Școala Doctorală „Ingineria și Managementul Resurselor Vegetale și Animale” (un act material), precum și a doua oară cu ocazia depunerii la dosarul care a stat la baza emiterii ordinului ministrului educației naționale prin care i s-a acordat atestatul de abilitare în domeniul de studii universitare de doctorat, „Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală”.
  • 7. Ar fi completat în mod necorespunzător declarația de avere întocmită cu ocazia numirii în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prin omisiunea declarării a două imobile.
  • 8. Ar fi declarat în fals, la data de 06.04.2017, în fața notarului public, faptul că ar fi pierdut în condiții necunoscute diploma de doctor eliberată la data de 21.12.2011 de Universitatea „VALAHIA” din Târgoviște, în condițiile în care diploma a fost predată organelor de poliție din cadrul I.G.P.R.–D.I.C.E. cu ocazia cercetărilor ce se efectuau în dosarul penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.
  • 9. Ar fi exercitat fără drept activitatea de conducător de doctorat, deși nu îndeplinea condițiile întrucât avea la bază acte de studii falsificate. În temeiul contractului individual de muncă, în perioada 06.11.2019–30.09.2020, a fost angajat al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, la Școala Doctorală „Ingineria și Managementul Resurselor Vegetale și Animale” (cu funcția de profesor universitar).

Potrivit procurorilor, Baranga a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, „cu unele omisiuni și nuanțări”.

Procurorii au dispus poprire pe conturile lui Baranga și sechestru asigurător asupra a 6 terenuri și a unui apartament. De asemenea, Parchetul a cerut instanței desființarea următoarelor înscrisuri obținute de Laurențiu Baranga, în baza documentelor falsificate, înscrisuri ce au fost și ele folosite la comiterea infracțiunilor:

  • – duplicatul diplomei de doctor emis de către Universitatea „VALAHIA” din Târgoviște;
  • – ordinul ministrului educației naționale privind acordarea atestatului de abilitare și conducător de doctorat emis în domeniul de studii universitare de doctorat „Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală”.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro