Sari direct la conținut

FOTO A inceput Transylvaliens, festivalul de muzica psytrance: peste 60 de artisti, 2 scene si 100 de ore de muzica in inima naturii, langa Sibiu

HotNews.ro
Transylvaliens Festival, Foto: Transylvaliens Festival
Transylvaliens Festival, Foto: Transylvaliens Festival

Cea de-a treia editie a festivalului de muzica psytrance – Transylvaliens Festival – a inceput joi, 28 iulie. Evenimentul se va desfasura pana duminica, 31 iulie, in satul Ludos, situat la aproximativ 30 de km de Sibiu. Transylvaliens este o reuniune in aer liber in care diversitatea este celebrata prin muzica, arta si cultura. Festivalul inseamna 100 de ore de muzica, 2 scene, 22 live acts, peste 40 de dj, si, printre altele, workshop-uri de pictura sau yoga.

Iubitorii de muzica psy isi dau intalnire in fiecare an la marginea unei paduri din zona Ludos, un sat situat la 32 de km de Sibiu. La Transylvaliens Festival va fi prezenta comunitatea psytrance din Romania, insa cei mai multi dintre participanti sunt din tari precum Belgia, Danemarca si Germania. Acestia petrec impreuna patru zile de vara in natura.

Despre Transylvaliens nu ai auzit la radio, la tv si nici nu ai vazut afise lipite prin oras. Poate ti-a sarit in ochi evenimentul pe Facebook sau ti-a povestit un prieten despre el. Este un festival underground, fara sponsori.

De buna decurgere a editiei din acest an a Transylvaliens se vor ocupa zeci de voluntari AIESEC atat din Romania, dar si din alte tari.

Pe cele doua scene amenajate pentru aceasta editie vor urca peste 60 de artisti nationali si internationali. The Hive (scena principala) este locul unde constiinta colectiva evolueaza prin sinergia dintre muzica, dans, lumini si efecte vizuale.

The Lair (scena chill-out) este locul de odihna si reincarcare energetica, un loc unde va puteti reconecta cu natura si sinele vostru interior. The Activitites Center este un loc in care veti fi inconjurati de creativitate, descoperire, vibratie si bucurie, anunta organizatorii.

Pretul abonamentului pentru cele patru zile de festival este de 300 de lei.

*Sursa foto: Transylvaliens.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro