Sari direct la conținut

FOTO Arheologii au descoperit o impresionantă fabrică de bere ce datează din urmă cu peste 5.000 de ani

HotNews.ro
Fabrica de bere din Abydos, Foto: Egypt Ministry of Tourism and Antiquities
Fabrica de bere din Abydos, Foto: Egypt Ministry of Tourism and Antiquities

Arheologii au descoperit o impresionantă fabrică de bere cu o vechime de peste 5.000 de ani în orașul antic Abydos din Egipt, a anunțat ministerul turismului și antichităților din această țară, potrivit CNN.

Fabrica de bere era situată în Guvernoratul Sohag și datează cel mai probabil din 3.100 î.e.n. din timpul regelui Narmer, a anunțat sâmbătă ministerul egiptean într-un comunicat, precizând de asemenea că aceasta este cea mai veche fabrică de bere descoperită vreodată la Abydos.

Dr. Matthew Adams de la Universitatea New York, unul dintre liderii expediției care a făcut descoperirea, afirmă că oamenii de știință cred că berea a fost folosită în ritualurile mortuare ale primilor regi egipteni. Fabrica putea să producă până la 22.400 de litri de bere simultan, potrivit acestuia.

Săpăturile anterioare din zonă au descoperit dovezi că berea a fost folosită în cadrul unor rituri legate de sacrificii.

Fabrica de bere era împărțită în 8 secțiuni de producție, fiecare din acestea conținând 40 de recipiente din lut folosite pentru a încălzi amestecul de grăunți și apă, potrivit dr. Mostafa Waziry, secretarul general al Consiliului Suprem pentru Antichități din Egipt.

Fabrica de bere era împărțită în 8 secțiuni masive (FOTO: Ministerul egiptean al turismului și antichităților)

Oficialii egipteni speră că noile descoperiri făcute în ultimele luni vor ajuta la relansarea turismului din această țară, acesta fiind puternic afectat de pandemia de COVID-19.

Zborurile internaționale au fost suspendate de autoritățile egiptene în luna martie a anului trecut, acestea dispunând de asemenea și închiderea muzeelor și a siturilor arheologice.

Cursele aeriene au fost reluate în luna iulie însă numărul de turiști străini care au vizitat Egiptul a scăzut de la 13,1 milioane în 2019 la 3,5 milioane în 2020.

Fondul Monetar Internațional estimează că veniturile obținute de Egipt din turism au fost de 2,7 miliarde de dolari în 2020, în scădere puternică față de cele 17,8 miliarde de dolari încasate în anul anterior.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro