FOTO BMW dă primele indicii despre cum va arăta primul SUV pe care-l va produce la noua uzină din Ungaria
BMW va lansa mai multe modele electrice pe noua arhitectură tehnică denumită Neue Klasse, iar unul dintre ele va fi un SUV despre care compania a dat acum detalii, lansând și un concept denumit Vision Neue Klasse X. În varianta de serie va fi produs în Ungaria, unde BMW va investi în total două miliarde de euro.
BMW va lansa șase modele electrice pe noua platformă Neue Klasse care se vrea a fi mult diferită față de ce există pe piața electricelor. Este cea mai mare investiție din istoria mărcii și un pariu pe termen lung. Primele modele vor ieși pe piață la final de 2025 și vor ajunge apoi să fie produse și în Europa de Vest, America de Nord și China.
sursa foto BMW
Compania a prezentat în toamna lui 2023 un concept de sedan, iar acum a arătat un concept de SUV, ambele electrice.
Primul derivat electric dezvoltat pe noua arhitectură Neue Klasse va intra în producţie de serie la uzina din Debrecen (Ungaria) în a doua parte din 2025.
Sedan-ul va fi construit din 2026 la uzina de la Munchen, iar mașini pe noua arhitectură vor fi asamblate în China (uzina de la Shenyang, tot din 2026) și în Mexic, din 2027 (uzina San Luis Potosi).
SUV-ul va fi un succesor al electricei iX3.
Despre conceptul de SUV prezentat acum – Neue Klasse X – BMW spune că are „control inovator al propulsiei şi al şasiului: performanţă mai dinamică, mai multă precizie, mai multă eficienţă”.
BMW spune că motoarele electrice sunt îmbunătățite, iar bateriile litiu-ion au celule noi, rotunde, cu o densitate de energie volumetrică cu peste 20% mai mare decât cea a celulelor prismatice utilizate anterior.
„În combinaţie cu trecerea la un sistem de 800 de volţi, acest lucru va îmbunătăţi viteza de încărcare cu până la 30% – permiţând automobilelor ca în doar 10 minute să se încarce suficient pentru o autonomie de 300 de kilometri”, spun cei de la BMW.
Cum desrie BMW designul exterior:
„Noul aspect al mărcii pentru modelele BMW X contribuie, de asemenea, la prezenţa puternică a vision vehicle. Unităţile LED aliniate vertical oferă o interpretare nouă a semnăturii luminoase distinctive a BMW. Central se află grila BMW, reimaginată ca o sculptură tridimensională cu contururi aliniate vertical şi iluminate din spate. Împreună, farurile şi grila creează un efect de iluminare care se activează pe măsură ce conducătorul se apropie de automobil şi continuă în interior.
Secţiunea din spate este puternică şi atletică. Stopurile, care ajung mult spre centru, oferă o interpretare orizontală a formei L familiare BMW. Elementele sale imprimate 3D sunt controlate individual cu intensitate variabilă a luminii pentru a transmite un efect de profunzime deosebit de expresiv.
Suprafeţele din sticlă discrete şi culoarea de exterior strălucitoare „Coral Silver” conferă BMW Vision Neue Klasse X o notă de lejeritate. În partea din spate a geamurilor laterale, curba Hofmeister specifică mărcii este realizată nu prin margini cromate, ci cu o „imprimare reflectorizantă” care formează o suprafaţă transparentă sau reflectorizantă, în funcţie de unghiul de vizualizare”.
Germanii spun că mașinile mărcii vor avea patru „supercomputere” ce vor controla diverse aspecte legate de funcțiile mașinii.
„BMW-ul viitorului va avea patru <> complet noi: computere de înaltă performanţă care lucrează inteligent împreună pentru ceea ce, până acum, era procesat separat. Primul l-am dezvoltat complet intern. Acesta integrează întregul sistem de propulsie şi dinamica de condus cu o putere de calcul de până la zece ori mai mare. Al doilea va permite următorul salt înainte în condusul autonom”, explică Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG.
„În continuare, vom combina patru unităţi de control principale într-un singur computer de înaltă performanţă. Rezultatul va fi o performanţă mai dinamică, mai multă precizie, mai multă eficienţă şi chiar mai distractiv de condus.”