FOTO Bruce Willis şi Demi Moore au devenit bunici
Rumer Willis – fiica lui Bruce Willis şi a lui Demi Moore – şi partenerul ei Derek Richard Thomas au anunţat, marţi, naşterea fiicei lor Louetta Isely Thomas Willis, într-o declaraţie comună postată pe Instagram, transmite CNN.
„Eşti magie pură”, au scris ambii pe Instagram, alături de o fotografie drăguţă a nou-născutului. Ei au precizat că Louetta s-a născut pe 18 aprilie, acasă. „Eşti mai mult decât am visat vreodată”, au adăugat ei.
Celebrităţi precum Hilary Duff, Melanie Griffith şi Nikki Reed, printre altele, au adresat felicitări pentru cuplu, alături de sora lui Rumer Willis, Tallulah Willis, care a spus că îşi va iubi noua nepoată „în fiecare moment din fiecare zi”.
Emma Heming, soţia lui Bruce Willis, a comentat, de asemenea, „o iubim atât de mult”.
Vestea fericită este o binevenită gură de aer proaspăt pentru familia care a vorbit deschis despre problemele de sănătate pe care Bruce Willis le-a îndurat după ce a fost diagnosticat cu demenţă frontotemporală (FTD) în februarie.
Louetta este primul copil al cuplului şi marchează, de asemenea, primul nepot pentru Bruce Willis şi Moore.
Vorbind cu revista People la începutul acestei luni, Rumer Willis a declarat că familia ei este „atât de încântată” pentru copil. „Este atât de distractiv să aducem primul nepot în familia noastră, mai ales pentru că suntem un grup atât de mare în acest moment”, a adăugat ea.
Acest grup le include pe noile mătuşi ale Louettei, surorile lui Rumer Willis, Tallulah şi Scout Willis, alături de fiicele lui Heming şi Bruce Willis, Mabel şi Evelyn.
Citește și:
VIDEO Imagini emoționante cu Bruce Willis, diagnosticat cu demență. Actorul a împlinit 68 de ani