Sari direct la conținut

FOTO Destinatii de vacanta. Gura Portitei, statiunea unde marea se imbina cu Delta Dunarii

HotNews.ro
Gura Portitei , Foto: Guraportitei.ro
Gura Portitei , Foto: Guraportitei.ro

La 50 de km de Tulcea se afla Gura Portitei, un sat pescaresc transformat in statiune, dedicat celor care vor sa cunoasca o zona virgina de coasta a tarii. Daca vreti sa scapati de aglomeratia din statiunile de pe litoralul romanesc, va este dor de cum era Vama Veche odata si vreti sa fiti in doua locuri in acelasi timp, Gura Portitei poate fi raspunsul.

Plajele „salbatice” precum Vadu si Corbu au ajuns sa fie printre destinatiile preferate ale celor care iubesc marea si linistea. Cu toate ca se ajunge mai greu si este o destinatie mai scumpa decat Vadu si Corbu, Gura Portitei pare sa fie un mic colt de rai.

Plaja Gura Portitei se afla la 50 km de Tulcea, intr-un mic sat de pescari, parte a rezervatiei Deltei Dunarii, intre Lacul Golovita si Marea Neagra. Nisipul este foarte fin, apa curata si nu lipsesc sezlongurile si nici umbrelele din stuf. Satul de vacanta este format din casute din lemn vopsite in alb si albastru, vile si terase cu acoperisuri din stuf.

Sursa foto: guraportitei.ro

  • Cum ajungi?

La Gura Portitei se poate ajunge cel mai usor cu vaporul sau salupa. Pentru asta trebuie mai intai sa ajungeti la Jurilovca, pe soseaua Constanta-Tulcea. Puteti sa va lasati masina in Jurilovca. Parcarea costa in jur de 5 lei pe zi. Cu barca veti parcurge 16 km in larg, iar traseul dureaza aproximativ o ora si jumatate. Cu salupa insa puteti sa ajungeti mai repede. Vaporul pleaca inspre Gura Portitei de trei ori pe zi, la orele 9.00, 14.00 si 18.00 iar un bilet costa 30 de lei.

Puteti inchiria salupa, o ambarcatiune rapida de 8 persoane, care face acest traseu in 20 de minute, la pretul de 300 de lei.

Sursa foto: guraportitei.ro

Trebuie sa mai stiti ca fiecare turist este obligat sa achite o taxa de 10 lei de persoana pe zi avand in vedere ca satul de vacanta Gura Portitei este amplasat in rezervatia Biosfera Delta Dunarii.

  • Unde dormi?

In anii ’90 la Gura Portitei se deschide complexul turistic Eden. O investitie care depaseste in un milion de dolari la acea vreme. Astfel, la marginea plajei exista zeci de casute din lemn. In extrasezon preturile sunt cuprinse intre 11 si 72 de euro de persoana pe noapte, iar in plin sezon intre 32 si 100 de euro, asta in functie de tipul de casuta. Daca planificati sa ajungeti la Gura Portitei va sfatuim sa va rezervati cazarea cu multe luni inainte.

Nu exista campinguri special amenajate.

  • Impresii despre Gura Portitei

Lavinia spune ca Gura Portitei este o destinatie care combina salbaticia cu beneficiile modernitatii.

„Plaja este foarte frumoasa si salbatica, am putut face plaja nud. Gasesti sentimentul acela de libertate si salbaticie la mare cautare in zilele noastre si pe la Corbu sau Vadu”, povesteste Lavinia Bughiu.

De cealalata parte, recunoaste ca nu-si aminteste nimic despre cum a fost mancarea.

„Habar n-am ce am mancat acolo ori daca mi-a placut si-mi amintesc de ce. Era un singur restaurant, slab aprovizionat si unde seara te mancau tantarii. Nu erau nici magazine, in camere apa nu era potabila, asa ca recomand sa va luati cu voi un bax cu apa”, completeaza Lavinia.

Amalia insa isi aminteste ca „restaurantul complexului are meniuri delicioase de peste proaspat pescuit, seara se organizeaza focuri de tabara cu muzica si dans in jurul focului”.

In plus, e locul perfect cand nu stii ce sa alegi intre mare si delta.

„Marea e la doi pasi, curata si prietenoasa, Delta la doar o plimbare cu barca. De-a lungul malului sunt plaje pustii si pline de scoici: slapii sunt un must cand ajungi acolo. Per ansamblu e un coltisor de pamant romanesc in care m-as intoarce intotdeauna cu drag„, povesteste Amalia.

„Peste tot nisip si verdeata, adio betoane! O evadare in natura. Neaparat admirati cerul noaptea, veti avea impresia ca atingeti stelele cu mana. Nu exista market sau magazin, asa ca e bine sa aveti suficienti bani, pentru ca preturile nu sunt mici. Cazarea se poate plati cu cardul”, scrie Domnita Tudor pe pagina de Facebook a statiunii.

„Nu recomand. Am fost aici acum 3 ani si totul a fost cat de cat ok. In speranta unui concediu relaxant, m-am intors acum o saptamana pentru un sejur de duminica pana joi, dar am plecat miercuri dimineata. Ne-am cazat la o casuta de pe plaja. Noaptea am murit de cald – chiar si cu geamul deschis, cu greu intra ceva din briza de afara. Cu toate astea, nu s-a obosit nimeni sa schimbe lenjeriile dupa 3 nopti. Daca acum 3 ani se curata nisipul seara, cat am stat acolo nu s-a mai intamplat. Nisipul era plin de chistoace, scoici si altele”, scrie Cosmin Sbarcea pe o retea de socializare.

„E superb locul, plaja, marea, totul. Baile cabanutelor sunt ok, dar personalul e de groaza. Preturile sunt maricele pentru calitatea oferita.. mancarea foarte prost gatita fata de anul trecut.. Ideea e ca eu una nu mai merg pana nu aud ca s-a schimbat ceva. Personalul, conducerea, receptia. Plus sunt preturi mai mici pe site decat in meniu” este mesajul postat de Andreea Laura U pe pagina statiunii.

Sursa foto: Calin Ionescu/Facebook

Sursa foto: Andrei Popescu/Facebook

Sursa foto: Vasile Ursache/Facebook

Sursa foto: guraportitei.ro

Sursa foto: guraportitei.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro