Sari direct la conținut

FOTO e-Factura: După un weekend liniștit, site-ul ANAF iarăși afișează mentenanță și, mai nou, “server-ul nu a găsit pagina”

HotNews.ro
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Nu au fost probleme cu depunerea facturilor în acest weekend. Duminică, de exemplu, au fost încărcate puțin peste 240.000 de facturi. Deci nu a fost un trafic prea mare.

Totuși, de luni dimineață (29 ianuarie), site-ul iarăși afișa că este mentenanță (așa cum s-a întâmplat de mai multe ori pe zi de la începutul anului). Tot astăzi, uneori afișează faptul că „server-ul nu a găsit pagina”. Așa cum ne-am obișnuit, probabil în câteva minute își revine.

e-Factura este obligatorie de la 1 ianuarie 2024, iar dacă ai o firmă, un PFA, un ONG va trebui să declari facturile prin Spațiul Privat Virtual (SPV) ori prin alte softuri oferite de diverse firme. Dacă folosiți un astfel de program, cel mai probabil ați văzut un buton special în platformă pe care scrie e-Factura.

În prima fază va fi vorba doar despre declararea facturilor, respectiv în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024.

ATENȚIE: Se declară indiferent dacă firma este înregistrată sau nu în scopuri de TVA.

Cum declararea este obligatorie de la 1 ianuarie 2024, nu mai trebuie să completați Formularul 084 pentru a vă înregistra.

Ai nevoie de certificat digital calificat pentru e-Factura

Pentru un certificat digital calificat de semnătură electronică trebuie să apelați la o companie care oferă acest lucru și să menționați că vreți să-l folosiți în relația cu ANAF. Firmele din domeniu oferă ghiduri practice de înregistrare a acestora la Fisc.

Dacă lucrați cu un contabil independent ori o firmă din domeniu care acceptă să se ocupe de înregistrarea facturilor prin sistemul e-Factura, cel mai probabil vor mări tariful pentru munca suplimentară.

Trebuie să aveți încredere în contabil. Dacă întârzie cu încărcarea în sistem vă puteți trezi cu amendă. Nu uitați că e un termen strict reglementat.

În cazul facturilor succesive se declară fiecare document în SPV. De asemenea, dacă e o singură factură și 3 transporturi de bunuri (de exemplu), declari una singură.

Ce amendă primești dacă nu declari factura la ANAF și ce termen ai / E și o perioadă în care nu aplică sancțiuni

Termenul limită pentru transmiterea facturilor în SPV (e-Factura) este de 5 zile calendaristice de la emiterea facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice față de termenul de emitere a facturii prevăzut de Codul fiscal, adică data de 15 a lunii următoare.

Dacă nu declari se consideră contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari.

Cei mici și mijlocii vor primi o amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

Ceilalți contribuabili, adică mai mici decât cei mijlocii, vor primi o amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

IMPORTANT: În primele 3 luni din 2024 nu se aplică sancțiuni.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, declara recent că e posibil să se prelungească perioada în care nu se vor acorda sancțiuni. Rămâne de văzut.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro